Președinta Maia Sandu efectuează, astăzi, o vizită de lucru în Zona de Securitate a Republicii Moldova, alături de Prim-ministrul Dorin Recean și Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Potrivit Președinției, criza energetică, provocată de decizia „Gazpromului” de a întrerupe livrările de gaze către regiunea transnistreană, a afectat grav mai multe localități din Zona de Securitate a Republicii Moldova, care nu sunt conectate direct la rețelele energetice de pe malul drept al Nistrului.
În cadrul vizitei, președinta Maia Sandu va avea întâlniri cu autoritățile locale, liderii comunităților și locuitorii din satele afectate. De asemenea, șefa statului va vizita școli, grădinițe, un centru medical și alte instituții importante din zonă.
La data de 6 ianuarie, Comisia pentru Situații Excepționale a dispus ca distribuitorul de energie electrică „Premier Energy” să conecteze satele Varnița și Copanca la rețeaua sa. Totodată, 14 localități vor fi integrate în rețelele de distribuție de gaze naturale ale operatorilor licențiați din cadrul „Moldovagaz”. Guvernul a oferit, de asemenea, ajutor umanitar, inclusiv rezerve de combustibil și generatoare, pentru a sprijini locuitorii afectați de criza energetică.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.