Deputatul PAS, Radu Marian, a declarat că, săptămâna aceasta, în Parlament vor avea loc niște ”consultări publice asupra unui proiect de lege cu privire la piața petrolieră, care va reprezenta un prim pas spre mai multă concurență liberă, dar și eficiență în acest domeniu”.
Potrivit lui Marian, noua modificare prevede introducerea unui moratoriu asupra construcțiilor stațiilor petroliere, eliminarea taxei fixe pentru licenţa privind importul şi comercializarea, dar și aplicarea unor amenzi mai dure pentru companiile petroliere.
”Iată măsurile propuse spre discuție:
Introducerea unui moratoriu asupra construcțiilor stațiilor petroliere.
Numărul excesiv de mare de stații petroliere duce la cheltuieli crescânde și la o presiune mai mare pe prețurile la pompă. Republica Moldova are al treilea cel mai mic număr de mașini deservite per stație din Europa (după Grecia și Letonia), iar volumul de carburanți comercializat per stație este de câteva ori mai mic decât în țările din regiune. În orașe și, în special, în Chișinău avem benzinării la fiecare pas, iar asta nu are niciun sens din punct de vedere economic. Moratoriul va fi unul temporar și va rămâne în vigoare până la elaborarea de către autorități a unor criterii mult mai stricte de construcție a acestor stații.
Eliminarea taxei fixe pentru licenţa privind importul şi comercializarea cu ridicata de 260 de mii de lei anual.
Această taxă a fost introdusă ca o barieră de intrare pe piață pentru importatorii mai mici și, astfel, reprezintă un obstacol pentru concurența liberă pe piață. În schimbul acestei sume fixe se propune introducerea unei taxe de import de 10 lei per tonă. Eliminarea acestei taxe fixe va reprezenta un pas important spre apariția mai multor importatori.
Majorarea de până la 10 ori a amenzilor aplicate companiilor petroliere pentru încălcarea legislației din domeniu.
În acest moment, amenzile aplicate companiilor sunt de la 3 mii până la maximum 15 mii de lei, o sumă simbolică în comparație cu veniturile de sute de milioane de lei pe care le înregistrează multe din aceste companii, dar și în comparație cu potențialele prejudicii pe care le poate aduce încălcarea regulilor de joc. Majorarea amenzilor va duce la responsabilizarea operatorilor de pe piață.
Interzicerea revânzării angro.
În 2017, Parlamentul a votat un amendament al deputatului Andronachi, care a permis oricărui participant de pe piață să achiziționeze pe teritoriul ţării produse petroliere pentru a le vinde. Companiile mari și-au consolidat puterea odată ce pot vinde angro carburanți altor concurenți de pe piață, iar mulți importatori mici au dispărut.
În acest răstimp, numărul titularilor de licență a scăzut cu 40%, de la 37 de importatori în 2018, la doar 22 în 2020. Cu toate că hotărârea de Guvern nr. 1116 (2002) permite importatorilor să achiziționeze pe teritoriul ţării produse petroliere spre a le vinde, considerăm că redacția actuală a Legii 461/2011 (art. 24 şi 25) a permis oricărui agent economic să cumpere produse petroliere angro pe teritoriul ţării și să le comercializeze mai departe, fără a exista un mecanism clar de control, ceea ce majorează riscul de contrabandă și vânzările la negru de carburanți.
Prin această prevedere, propunem revenirea la formularea legii din 2018, astfel încât vânzarea angro să se facă doar către consumatorii finali. Prin alte cuvinte, agricultorii, companiile de transport, întreprinderile etc. vor putea în continuare achiziționa produse angro, în cazul în care vor fi consumatori finali ai produselor petroliere. Reintroducerea interdicției revânzării angro ar duce, în viziunea noastră, la majorarea numărului de importatori și a unui mediu concurențial mai dinamic”, a declarat deputatul.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.