Consilierul prezidențial al României, Cristian Diaconescu, a spus în cadrul emisiunii „În fața ta”, de la Digi24, că se lucrează pentru o întâlnire a lui Nicușor Dan cu Donald Trump la Washington.
Acesta a sublliniat faptul că președintele României își dorește ca această vizită să fie una de substanță, nu una de imagine. Dialogul bilateral ar urma să includă subiecte economice, militare, precum și discuții despre programul Visa Waiver, transmite Digi24.ro.
Întrebat dacă se lucrează la o vizită oficială a președintelui Nicușor la Washington, Cristian Diaconescu a răspuns afirmativ. El a subliniat că ceea ce își dorește președintele Nicușor Dan este ca această vizită să fie una de substanță, nu o vizită de imagine.
„Ce înseamnă asta? Înseamnă ca în dialogul bilateral să se stabilească la cel mai înalt nivel o agendă, un roadmap, un parcurs și un pachet de înțelegeri. Vreau să vă spun că acest tip de atitudine a funcționat inclusiv acum două-trei zile, în întâlnirea Donald Trump – Regele Charles”, a afirmat consilierul prezidențial român.
El a precizat că va fi discutat și un pachet economic, „dar, evident, din acest punct de vedere, nu numai Administrația Prezidențială trebuie să aibă un răspuns. Este o chestiune care ține până la urmă și de Guvern, și de autoritățile din România, pentru că obligatoriu, ceea ce ne angajăm, așa cum și partea americană o face, trebuie să se întâmple, trebuie să se implementeze”.
Ceea ce partea americană dorește să vină de la România este predictibilitate, în sensul unor înțelegeri pe mai multe paliere, care să fie în timp implementate, fără a fi nevoie de sistări, nuanțări etc. Chestionat cu privire la o eventuală discuție despre vize, Diaconescu a spus că acest subiect „în mod evident” va fi discutat.
„Absolut toate elementele, de la prezența militară americană în România la sistemul de vize. Da, și în ceea ce privește componentele care țin inclusiv de garanțiile de securitate, pentru că, în opinia noastră, garanțiile de securitate legate de Ucraina, fiind un stat de frontieră, trebuie, într-o formă sau alta, să cuprindă și România. Finlandezii mi-au spus că și ei sunt de aceeași părere, polonezii la fel. Deci, garanțiile de securitate, practic trebuie să determine Federația Rusă să treacă la masa negocierilor”, a precizat Cristian Diaconescu.
„Interesele de securitate ale României coincid cu cele ale SUA”
„Interesele de securitate ale României sunt bine înțelese și coincid cu cele ale Statelor Unite în legătură cu această regiune. În al doilea rând, România, inclusiv din punct de vedere al programelor militare, respectiv SAFE, se află pe locul doi după Polonia privind determinarea politică guvernamentală în ceea ce privește înzestrarea, dotarea și creșterea capacității de răspuns”, a adăugat acesta.
Cristian Diaconescu a precizat că nu poate spune dacă România va cumpăra arme de la americani, dar a subliniat faptul că „programul SAFE presupune înțelegeri în interiorul grupului statelor europene, dar sunt anumite zone pe care americanii le înțeleg foarte bine. Ar fi necesar să aibă susținerea lor. Apărarea pe cele două dimensiuni și, din acest punct de vedere, acomodarea pozițiilor americane și europene nu are absolut nicio fisură.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.