Acasă Justiţie Crimă îngrozitoare: Victima a fost bătută cu sălbăticie și abandonată să moară...

Crimă îngrozitoare: Victima a fost bătută cu sălbăticie și abandonată să moară într-o casă părăsită. Făptașii riscă detenție pe viață

0

Un bărbat de 49 de ani a murit în chinuri groaznice, după ce a fost bătut cu cruzime de trei indivizi într-o casă nelocuibilă din orașul Cimișlia. Tragedia s-a petrecut în iunie 2024, în urma unui conflict izbucnit între „prieteni de pahar”, pe fondul consumului de alcool.

După agresiunea brutală, victima a fost lăsată să agonizeze zile întregi, fără niciun ajutor, până când și-a dat ultima suflare. Cei trei bărbați – cu vârste de 39, 34 și 24 de ani – au încercat apoi să ascundă urmele crimei, transportând cadavrul într-o fâșie forestieră de la marginea orașului.

Abia în septembrie, după ce vecinii au simțit un miros greu din apropierea pădurii, poliția a fost alertată, iar trupul neînsuflețit a fost descoperit. În scurt timp, doi dintre suspecți au fost reținuți, iar al treilea – care fugise din localitate – a fost prins după o lună, în urma unor măsuri speciale de investigație.

Potrivit Procuraturii Cimișlia, cazul a fost deosebit de complex, din cauza timpului scurs de la comiterea faptei până la descoperirea victimei. Au fost necesare numeroase expertize judiciare și acțiuni procesuale pentru a reconstitui cu exactitate circumstanțele crimei și cauza decesului.

În ciuda probelor, niciunul dintre cei trei învinuiți nu și-a recunoscut vina. Toți au antecedente penale, iar unul dintre ei fusese eliberat recent din închisoare.

Procuratura a finalizat urmărirea penală și a transmis dosarul spre examinare Judecătoriei Cimișlia. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei riscă pedepse de la 15 la 20 de ani de închisoare sau chiar detențiune pe viață.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.