Ofițerii din cadrul IP Anenii Noi, pe urme fierbinți, l-au reținut pe individul care ar fi ucis-o pe femeia de 62 de ani, al cărui cadavru a fost găsit de către soțul ei, în timp ce revenea de la muncă, în curtea casei sale, sâmbătă dimineața, 15 februarie, în localitatea Larga. Acesta s-a dovedit a fi un cetățean al Georgiei, care este cu traiul stabilit în R.Moldova de aproximativ 30 de ani. Mobilul crimei a fost faptul că femeia ar fi refuzat să-i toarne vin pe datorie.
Sursele PulsMedia.MD, apropiate anchetei, sub protecția anonimatului, au declarat pentru PulsMedia.MD că femeia a fost ucisă în noaptea de vineri, 14 februarie, cu deosebită cruzime fiind lovită în cap de cel puțin trei ori, cu un obiect contondent dur, de către un individ care ar fi venit să cumpere de la ea vin pe datorie, însă femeia ar fi refuzat să-i dea.
După ce a lăsta victima să zacă pe pragul casei, individul a dat buzna în casa acesteia, de unde a furat pârjoalele de pe aragaz, peștele prăjit, vin, copturi, țigări și bani în sumă de aproximativ 500 de lei, după care s-a dus într-o direcție necunoscută.
Pe urme fierbinți, angajații IP Anenii Noi, în timp record au identificat un suspect care s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 47 de ani, cetățean al Georgiei, stabilit cu traiul în localtiatea unde a fost comisă crima de aproximativ 30 de ani.
Totodată, oamenii legii au stabilit că după ce a fost comisă crima, individul cu bunurile furate din casa victimei s-a dus la un amic de-al său din aceeași localitate, unde au mâncat pârjoalele și băut vinul pentru care a ucis-o pe femeie.
Amicul său a declarat oamenilor legii că individul a venit la el în jurul orei 21:00, iar după ce au consumat vinul, aceștia s-ar fi culcat, iar sâmbătă dimineața, în jurul orei 06:30, când s-a trezit oaspetele era deja plecat.
Individul de 47 de ani a fost reținut de oamenii legii pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost pornit un dosar penal pentru omor.
Amintim că sâmbătă dimineaț, un bărbat a alertat poliția, după ce a revenit de la muncă și și-a găsit soția zăcând fără semne de viață pe pragul casei.
Bărbatul activa în calitate de paznic și a fost în tură 24 de ore, iar soția și-ar fi văzut-o ultima dată, cu câteva ore înainte de a fi ucisă, cânda venit acasă și a luat cina.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.