În Satul lui Moș Crăciun din Rovaniemi, Laponia, turiștii tânjesc după un Crăciun alb, în contextul în care temperaturile din Arctica cresc de patru ori mai repede decât în restul lumii, potrivit AFP, citează Observatornews.
Rovaniemi, un sat arctic pe care marketingul turistic finlandez îl prezintă încă din anii 1980 ca fiind „adevărata patrie” a lui Moș Crăciun, este de obicei complet acoperit de zăpadă la sfârșitul lunii noiembrie. Anul acesta, termometrele indică +2°C, iar ploaia e prezentă.
„Mă așteptam la mult mai multă zăpadă. Adică, se simte ca de Crăciun… dar am crezut că va fi un pic mai ca de Moș Crăciun”, spune Wenguel, o turistă americană.
„Renii mei pot zbura, așa că nu este o problemă!”, a glumit unul dintre Moșii Crăciun din sat, îmbrăcați toți în roșu și alb. El a adăugat: „Vedem că schimbările climatice sunt reale. Acestea afectează viața aici în Arctica, în special renii”.
Iernile mai blânde și mai imprevizibile fac ca zăpada să se topească și apoi să înghețe din nou, astfel încât se acumulează straturi de gheață, iar renii se chinuie să dezgroape licheni, principala lor sursă de hrană.
Arctica s-a încălzit de aproape patru ori mai repede decât alte regiuni ale lumii, conform unui studiu publicat în revista Nature în 2022. Ultimele luni au stabilit un record istoric de încălzire în Laponia finlandeză.
Un nou record a fost stabilit pentru luna noiembrie, cu 11,1°C în orașul Utsjoki. Recordul anterior, de 11°C, datează din 1975.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.