Acasă Extern COVID: AstraZeneca cere FDA să autorizeze tratamentul său cu anticorpi

COVID: AstraZeneca cere FDA să autorizeze tratamentul său cu anticorpi

0

Compania AstraZeneca a cerut marţi Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite să autorizeze tratamentul său anti-COVID-19 bazat pe anticorpi, care ar putea să devină un medicament cu acţiune îndelungată şi ar putea fi administrat în principal persoanelor cu sisteme imunitare compromise, informează DPA.

Producătorul anglo-suedez – unul dintre primii din lume care au creat un vaccin anti-COVID-19 – afirmă că tratamentul său cu anticorpi, denumit AZD7442, reprezintă o premieră pentru o terapie bazată pe protecţia oferită de anticorpii cu acţiune îndelungată, transmite SafeNews.md cu referire la Agerpres.ro.

„În primul rând, noi vrem să protejăm acele populaţii vulnerabile care nu au fost protejate într-un mod adecvat de către vaccin”, a declarat Menelas Pangaloa, directorul departamentului de cercetare şi dezvoltare din cadrul companiei AstraZeneca. „Dar, în cele din urmă, autorităţilor din domeniul sănătăţii le revine sarcina de a decide pe cine se hotărăsc să imunizeze”, a adăugat el.

Potrivit lui Menelas Pangaloa, tratamentul cu anticorpi a fost conceput pentru a stimula imunitatea persoanelor pe o perioadă de până la un an. Actualele medicamente bazate pe anticorpi oferă o protecţie de doar o lună sau două.

FDA a autorizat deja trei medicamente bazate pe anticorpi. Două dintre ele pot fi administrate după ce o persoană a fost expusă la COVID-19 şi contribuie la prevenirea simptomelor. În schimb, medicamentul creat de AstraZeneca va fi administrat doar ca măsură preventivă, în plus faţă de vaccin, a raportat NBC News.

Referindu-se la vaccinare, FDA a anunţat deja că orice tratament bazat pe anticorpi nu reprezintă un motiv pentru a evita vaccinarea împotriva COVID-19, întrucât aceste seruri oferă cel mai bun nivel de protecţie, în special pe termen lung.

Potrivit studiilor realizate de AstraZeneca, tratamentul său cu anticorpi reduce riscul de a dezvolta simptome asociate COVID-19 cu 77%. Mai mult de trei sferturi dintre participanţii la acest studiu aveau deja imunităţi compromise.

Compania AstraZeneca intenţionează să solicite autorizarea acestui tratament şi în Europa.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.