25 de persoane infectate cu noul tip de coronavirus sunt în stare gravă la Spitalul Toma Ciorbă. Alți trei pacienți de la Spitalul Clinic Republican înregistrează o evoluție gravă. Datele au fost prezentate de șefa de la Sănătate, Viorica Dumbrăveanu.
La Spitalul Toma Ciorbă sunt 25 de persoane în stare gravă, 73 în stare de gravitate medie, iar 25 înregistrează stare satisfăcătoare.
În cadrul Spitalului de boli contagioase pentru copii se află în prezent opt copii și două mame, toți în stare de gravitate medie.
La Spitalul Clinic Republican sunt trei pacienți cu evoluție gravă și o persoană cu stare de gravitate medie.
Iar la Institutul Mamei și Copilului se află o mamă în stare de gravitate medie. Menționăm că bebelușul acesteia nu a fost infectat cu COVID-19.
Pe 25 martie, autoritățile anunțau 20 de pacienți în stare gravă.
Viorica Dumbrăveanu a mai spus că, până la această oră, 1.164 de persoane au fost investigate în condiții de laborator.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.