Încă un angajat al sistemului de sănătate din R.Moldova a plecat la ceruri, fiind răpus de noul coronavirus. Este vorba despre Grigore Bazarnîi, care a activat în calitate de medic la Sanatoriul Preventoriu „Constructorul” din Chișinău, transmite SafeNews.md cu referire la deschide.md.
„Se duc colegii rând pe rând în nefiiință…A plecat și colegul nostru, Grigore Bazarnîi, OM de omenie, de o inteligență aparte și cumsecădenie rar întâlnită în zilele de astăzi! Până în ultima zi, când a fost doborât de același crunt virus, a stat la datorie! Întreagă viață a dedicat-o profesiei, dragostei față de oameni, iar pacienții și profesia de medic a fost capitolul prioritar al vieții Dumnealui. Astăzi colegii de serviciu retrăiesc clipe de profundă tristețe și regret! A fost întotdeauna apreciat pentru profesionalism și omenie! Zbor lin spre Dumnezeu, drag coleg Grigore Bazarnîi, odihnă veșnică! Condoleanțe familiei!”, se arată într-un mesaj publicat pe Facebook de Sanatoriul Preventoriu „Constructorul”.
MSMPS urmează să confirme decesul medicului. Până la moment, MSMPS a înregistrat oficial 80 decese provocate de COVID-19 în rândul lucrătorilor medicali din R.Moldova.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.