Un funcționar din cadrul Aparatului CEC a fost testat pozitiv cu noul tip de coronavirus. Astfel, instituția anunță despre instituirea unui regim special de lucru a instituției începând cu data de 13 iulie 2020.
Totodată CEC informează că activitatea instituției nu va fi suspendată, însă angajații, în mare parte, își vor desfășura munca de la distanță, cu excepția celor care necesită prezență obligatorie la birou.
De asemenea, instituția menționează că întru evitarea riscului de răspândire a COVID-19, la parterul clădirii vor fi amplasate boxe speciale pentru recepționarea corespondenței, iar accesul în clădire a persoanelor terțe va fi limitat.
Întrucât pe 15 iulie expiră termenul de prezentare la CEC a rapoartelor financiare de către partidele politice, instituția informează că procedurile de recepționare a acestora se vor desfășura în modul stabilit, cu respectarea măsurilor de protecție și prevenire a răspândirii infecției virale.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.