Acasă Extern Costurile revin la normal: Prețul la petrol scade până la 69 dolari...

Costurile revin la normal: Prețul la petrol scade până la 69 dolari pe baril

0

Prețul petrolului Brent scade sub 69 de dolari pe baril pentru prima dată, după 24 august. Prețurile internaționale scad cu mai mult de 5%. Prețurile futures (n.r. – prețuri viitoare prognozate) pentru luna februarie la petrolul de tip Brent scad cu 5,46% – adică până la 69,23 dolari per baril, iar în luna ianuarie până la 66,15 dolari pentru un baril.

Cotațiile pe piața internațională scad din cauza COVID-19. Dacă noua variantă Omicron va fi mult mai periculoasă, iar restricțiile vor fi mai dure, atunci și consumul de produse petroliere va fi mai mic. Din această cauză organizația exportatorilor și extractorilor de petrol, OPEC, ar putea lua decizia de a înceta extracțiile în luna ianuarie.

Din cauza cererii scăzute la petrol ca urmare a pandemiei de Coronavirus, OPEC a luat decizia de a limita extracțiile începând cu luna mai a anului trecut. Extracțiile rezumându-se la 9,7 milioane de barili pe zi, dar odată cu redresarea situației de COVID-19, aceste condiții se ajustau.

Din august 2021, alianța OPEC (Organization of the Petroleum Exporting Countries) a crescut cantitatea de petrol extras cu circa 400 de mii de barili pe zi, astfel sperând ca până în septembrie 2022 să ajungă la normele anterioare pandemiei.

Realitatea.md menționează că de aceste prețuri la petrol pe plan internațional depinde și prețul, pe care îl achită țara noastră concernului rus Gazprom. Autoritățile de la Chișinău anunțaseră că pentru gazele rusești, compania Moldovagaz achită un preț care va fi calculat în fiecare lună, în baza unei formule convenite cu Gazprom.

Formula de calcul prevede că, în perioada caldă a anului, prețul pentru R. Moldova la gaze va fi calculat astfel: 70% din prețurile spot la bursă și 30% din prețurile petrolului și ale motorinei la bursă, iar în perioada rece a anului va fi invers – 70% din prețurile petrolului și ale motorinei și 30% din prețurile spot.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.