Polonia va fi nevoită să ia în calcul înăsprirea restricţiilor legate de COVID-19 dacă numărul zilnic al noilor cazuri va depăşi 7.000, a anunţat luni ministrul sănătăţii polonez, în contextul în care guvernul a avertizat că numărul infectărilor se dublează în fiecare săptămână, transmite Reuters.
”Dacă la finalul lui octombrie suntem la un nivel mediu de peste 7.000 de cazuri noi pe zi, atunci va trebui să luăm în considerare adoptarea unor măsuri mai restrictive. La începutul lui noiembrie vor fi luate decizii”, a declarat Adam Niedzielski, transmite SafeNews.md cu referire la Agerpres.ro.
Totuşi, Niedzielski a subliniat că guvernul polonez nu ia deocamdată în calcul un lockdown.
Pentru prima dată începând din mai, Polonia a raportat sâmbătă peste 6.000 de noi cazuri zilnice de COVID-19.
Viceministrul sănătăţii Waldemar Kraska a afirmat luni, la postul public de radio, că numărul zilnic al noilor cazuri este în creştere cu 90% faţă de acum o săptămână.
”Rezultatele pe care le avem luni nu reflectă în ce etapă a pandemiei ne aflăm în prezent, ele sunt mereu mai mici … dar mai important este acest trend ascendent puternic şi nivelul său, care se menţine şi în prezent este la peste 90% comparativ cu săptămâna trecută”, a spus el.
Europa Centrală şi de Est, unde ratele vaccinării anti-COVID-19 sunt inferioare celor din vestul continentului, a înregistrat în ultimele săptămâni o recrudescenţă a contaminărilor cu SARS-CoV-2, autorităţile cerând populaţiei să se vaccineze şi pronunţându-se pentru restricţii mai dure.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.