Oamenii legii au deconspirat o rețea clandestină care comercializa la un preț preferențial produse petroliere. În urma operațiunii, polițiștii au documentat mai multe stații clandestine de păstrare și comercializare a produselor petroliere în diferite raioane ale țării.
Potrivit datelor, produsele petroliere erau comercializate prin recomandare, iar achitarea se efectua în numerar, fără bon fiscal sau alte acte de evidență contabilă.
În rezultatul verificărilor s-a stabilit că pompele nu dispuneau de dispozitive de alimentare utilate cu aparate de casă și de control cu memorie fiscală conectate la distribuitor, pe mijloace de măsurare nu s-au depistat inscripții de identificare, precum și lipsa marcajelor metrologice, fapt ce contravine legislației privind comercializarea produselor petroliere.
Astfel, oamenii legii, în urma măsurilor întreprinse, au depistat circa 34.700 litri de produse petroliere, valoarea totală a prejudiciului cauzat urmează a fi estimată.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele pentru luarea unei decizii legale.
Pe aceste fapte au fost inițiate 7 cauze contravenționale pentru ”Comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere nemijlocit din autocisterne, din canistre sau din alt ambalaj, precum și comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere principale în alte locuri decât stațiile de alimentare autorizate”, iar dacă vinovăția va fi demonstrată, persoanele riscă amenzi de până la 30.000 lei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.