Acasă Social Constantin Mamontov a fost eliberat, după 13 zile de detenție ilegală în...

Constantin Mamontov a fost eliberat, după 13 zile de detenție ilegală în subsolurile separatiștilor transnistreni

0

Cetățeanul Republicii Moldova,Constantin Mamontov, reținut ilegal de către pretinșii grăniceri transnistreni pe data de 31 august 2020, a fost eliberat pe 12 septembrie 2020, anunță Promo-LEX.

Timp de 13 zile, Constantin a fost ținut captiv ilegal în 2 locuri de detenție: prima zi a fost deținut într-un subsol din apropierea postului de control unde a fost reținut (Broșteni), iar alte 12 zile în subsolul ”miliției” din or. Camenca. Reținerea inițială a lui Constantin a avut loc într-o presupusă cauză penală pornită în 2015 în care Constantin era învinuit și dat în căutare de furtul a 3 iepuri.

Fiind transferat la Camenca, Constantin a fost adus în fața unui pretins judecător al or. Camenca, care a decis să îl elibereze. Însă pentru că era ora 21:00, colaboratorii miliției or. Camenca i-au interzis să plece, astfel a fost deținut pentru o altă zi.

La 2 septembrie, Constantin a fost eliberat din subsolul miliției or. Camenca. Însă, la aproximativ 20 minute după eliberare, Constantin a fost reținut de către colaboratorii miliției or. Camenca pentru un presupus caz de huliganism și aflarea în stare de ebrietate în loc public. Constantin, a fost adus în mod repetat în fața unui judecător al or. Camenca, care a decis reținerea lui pentru alte 9 zile. Potrivit lui Constantin, în această perioadă a fost eliberat de 3 ori, și de 3 ori a fost reținut imediat de către colaboratorii miliției or. Camenca pentru diverse motive formale.

„Aparent, dacă reținerea inițială a fost efectuata în baza unui pretins dosar penal din anul 2015 pentru furtul a 3 iepuri, ulterior acesta detenție s-a transformat într-o răzbunare a colaboratorilor de miliției din or. Camenca pentru condamnarea la 5 august 2020 a fostului lor coleg, la 15 ani de detenție, pentru răpirea și torturarea lui Constantin Mamontov și a concubinei sale în aprilie 2015”, potrivit Promo-LEX.

Când a fost eliberat la 12 septembrie, de frică să nu fie reținut din nou, Constantin a fugit printre case și a trecut înot râul Nistru, ajungând acasă în raionul Florești.

„Mulțumim autorităților de resort care s-au sesizat imediat și au depus anumite eforturi pentru eliberarea lui Constantin. În același timp, menționăm despre situația gravă a drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, din moment ce după 13 zile de la reținerea lui Constantin, nimeni nu știa absolut nimic despre starea și locul lui de aflare. Mai mult, acest caz arată odată în plus necesitatea aplicării măsurilor de protecție în privința victimelor ale căror drepturi și libertăți fundamentale au fost violate de către reprezentanții structurilor de facto din regiunea transnistreană”, mai afirmă Promo-LEX.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.