Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității i-a dat dreptate deputatei PAS, Doina Gherman, și a constatat că declarațiile făcute de președintele Igor Dodon reprezintă „instigare la discriminare și discurs sexist”. Prin urmare, șeful statului trebuie să aducă scuze publice și să fie precaut pe viitor în declarațiile pe care le face.
Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității a examinat plângerea deputatei Doina Gherman și a emis astăzi, 15 mai 2020, o decizie în acest sens.
De asemenea, Consiliul i-a recomandat președintelui „să depună toată diligența și responsabilitatea în pozițiile sale publice și să se abțină pe viitor de la declarații sexiste și instigatoare la discriminare”.
Amintim că la data de 17 februarie, anul curent, deputata PAS Doina Gherman a depus o plângere pe numele lui Igor Dodon la Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii, în care a reclamat „declarațiile sexiste și discriminatorii” ale șefului statului pe care acesta le-a făcut într-o ediție a emisiunii „Președintele răspunde”.
Ea a precizat că formulările „bărbați”, „gentilmoni” în raport cu „o doamnă” trimisă „mai departe” sunt considerate inadmisibile în contextul unui discurs politic democratic.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.