Acasă Extern Conor McGregor, starul UFC, vrea să candideze la preşedinţia Irlandei. El a...

Conor McGregor, starul UFC, vrea să candideze la preşedinţia Irlandei. El a lansat o petiţie în acest sens

0

Conor McGregor, starul UFC, a lansat, luni, o petiţie prin care solicită poporului irlandez să îl sprijine în încercarea sa de a deveni preşedinte al Irlandei.

Departe de octogon- nu a mai luptat din 2021 – starul UFC, campion la categoria pană şi welter între 2015 şi 2018, a lansat luni, pe contul său X, o petiţie pentru ca irlandezii să-l susţină în dorinţa sa de a candida la alegerile prezidenţiale, care vor avea loc la 11 noiembrie.

McGregor (37 de ani), condamnat pentru agresiune sexuală – tocmai a pierdut apelul – şi-a anunţat această nouă dorinţă politică în martie anul trecut. Dar pentru a candida la preşedinţie, constituţia irlandeză impune douăzeci de susţineri din partea membrilor parlamentului sau a patru comitate.

„Acest sistem, deşi menit să asigure un anumit grad de influenţă politică în rândul candidaţilor, restricţionează în mod neintenţionat vocea directă a electoratului irlandez”, a scris el.

„În acest context, propun o petiţie prin care solicit o modificare a procesului de nominalizare, astfel încât numele meu să poată apărea pe buletinul de vot. Susţin că poporul irlandez ar trebui să aibă dreptul absolut de a alege candidaţii care vor apărea pe buletinul de vot pentru alegerile prezidenţiale. Prin urmare, vă implor să vă alăturaţi mie în acest demers, semnând această petiţie”, a scris el, înainte de a proclama: „Semnaţi petiţia mea pentru a salva Irlanda!” 

Sportivul originar din Dublin a profitat, de asemenea, de ocazie pentru a-l critica pe actualul prim-ministru, Simon Harris, cu majuscule, numindu-l o „ruşine”, înainte de a îndemna oamenii să voteze pentru „orice alt candidat decât aceşti trădători, aceşti neoameni”.

În partea de jos a tweet-ului, Conor McGregor a inserat un link către petiţia sa publicată pe platforma change.org, care avea puţin sub 5.000 de semnături la câteva ore după ce a fost publicată.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.