Acasă Social Congresul Diasporei revine cu ediția a XI-a. Află când și unde va...

Congresul Diasporei revine cu ediția a XI-a. Află când și unde va avea loc

0

Pe data de 15 august 2025, începând cu ora 09:30, la Palatul Republicii din Chișinău va avea loc cea de-a XI-a ediție a Congresului Diasporei, organizat de Biroul relații cu diaspora. Evenimentul este dedicat cetățenilor Republicii Moldova stabiliți peste hotare și își propune să consolideze legătura acestora cu țara de origine.

Congresul va reuni moldoveni din întreaga lume pentru a împărtăși idei, a discuta despre viitorul Republicii Moldova și a identifica modalități de implicare activă în dezvoltarea țării.

Printre temele de discuție se numără:
• Integrarea europeană a Republicii Moldova;
• Activismul civic și combaterea dezinformării;
• Rolul tinerilor din diaspora ca lideri ai viitorului;
• Implicarea directă a diasporei în dezvoltarea locală;
• Moldovenii din diaspora ca ambasadori culturali ai țării.

Participarea la eveniment este gratuită, însă este necesară înregistrarea prealabilă până la data de 31 iulie 2025, prin completarea formularului online.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.