Până pe 31 martie, costul energiei electrice pentru Republica Moldova va rămâne la nivelul actual, dar după prețurile vor crește, iar întrebarea cât de mult vor crește este încă deschisă, susține Valentin Trubcianin, directorul general al Centralei termoelectrice moldovenești de la Cuciurgan (Moldgres).
„Este clar că, odată cu majorarea prețului gazelor naturale, și costul energiei electrice ar trebui să crească și să crească dublu. În același timp, toate părțile își doresc să nu existe o creștere dramatică a prețurilor, astfel încât populația Republicii Moldova, în urma creșterii tarifelor la căldură, gaze și alte utilități, să nu fie uluită”, a spus Trubceanin, potrivit Novostipmr, transmite SafeNews.md cu referire la Mold-street.com.
Totodată, el a susţinut că Moldgres nu este o întreprindere socială, ci o afacere, respectiv va trebui de găsit o soluţie.
Trubcianin a precizat că prețul gazului este de aproximativ 70% în structura costului energiei electrice, respectiv în condiţiile majorării semnificative a costului metanului este puţin spaţiu de manevră.
Managerul Centralei, controlate de gigantul rus Inter RAO EES, sugerează că doar întreprinderea sa va putea asigura aprovizionarea stabilă cu energie electrică, respectiv contractul de achiziţie trebuie să fie semnat cu ei.
Menţionăm că, în 2021, producţia de energie a Centralei a crescut cu 6% față de anul 2020 și s-a ridicat la 4,99 miliarde kWh (în 2020 – 4,69 miliarde kWh), astfel ajungându-se la un randament de 22,6%, cel mai înalt din ultimii 10 ani.
Creșterea producției a fost asociată cu o creștere a livrărilor de energie electrică în Republica Moldova de pe malul drept al Nistrului.
Astfel, circa 69% din producţia de energie a fost livrată în Republica Moldova de pe malul drept al Nistrului, în timp ce pentru necesităţile regiunii separatiste au fost livrate doar 24,2% din producţie, restul fiind pentru consumul tehnologic al Centralei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.