Acasă Investigații Comunista din Bălţata şi dosarul de 15 ani

Comunista din Bălţata şi dosarul de 15 ani

0

Olga Coronciuc, fostă primăriţă şi actuală consilieră a satului Bălţata din raionul Criuleni, continuă să activeze cu succes în administrația publică locală, în pofida faptului că este învinuită într-un dosar penal intentat cu 15 ani în urmă pentru organizarea migraţiei ilegale şi escrocherii în proporţii deosebit de mari, care se află pe rol la Judecătoria Chişinău de 11 ani. În tot acest timp cât justiţia se chinuie să descâlcească dosarul pornit încă în 2006, Olga Coronciuc care a rămas fidelă Partidului Comuniştilor a deţinut două mandate de primar la Bălţata, a născut câţiva copii şi s-a mai ales cu cel puţin încă 20 de dosare penale. Iar procurorii şi poliţiştii care i-au investigat pretinsele infracţiuni, fie că au avansat în grad, fie că au ajuns ei înşişi pe banca acuzaţilor, transmite SafeNews.md cu referire la gazeta de chișinău.

Dosarul penal pe numele Olgăi Coronciuc a fost pornit în anul 2006, în urma mai multor plângeri depuse de persoanele care au plătit bani grei firmelor deţinute de aceasta ca să ajungă în ţările europene pentru a câştiga un ban. Mânaţi de sărăcie, oamenii s-au împrumutat de la bănci şi cămătari neautorizaţi, lăsând locuinţele, au vândut animalele de pe lângă casă pentru ca să aibă un câştig decent şi să-şi poată întreţine familia. O bună parte din ei au rămas şi fără case, şi fără bani, dar nu au mai ajuns să lucreze în Europa. O parte din ei au depus plângeri la poliţie.

180 de părţi vătămate într-un singur dosar

Fostul director adjunct al Centrului pentru Combaterea traficului de fiinţe umane, Iurie Podarilov, îşi aminteşte că investigarea cazului Coronciuc s-a desfăşurat foarte greu. „Avea pile peste tot, era membru activ al Partidului Comuniştilor, aflat atunci la guvernare. Se făcea presiune din partea diferitor instituţii şi persoane publice. Cu mare greu am reuşit să finalizăm dosarul şi să-l trimitem în judecată, în 2010”, ne-a declarat fostul poliţist.

Podarilov susţine că acest dosar nu a oprit-o pe Olga Coronciuc din activităţile sale şi astfel s-a ales cu dosare noi: „Poate dacă ar fi fost plasată în arest preventiv lucrurile ar fi mers altfel. Dar când i-a fost intentat dosarul penal a rămas însărcinată. A început să nască un copilaş după altul, iar acum are șapte copii. Astfel, instanţa a refuzat să aplice arestul. Olga Coronciuc şi-a continuat ilegalităţile, iar cei care au lucrat la dosar s-au confruntat cu probleme. Eu personal am stat un an în arest preventiv fiind învinuit de luare de mită, dar am fost achitat. Dosarul mi-a fost fabricat inclusiv de persoane care o protejau pe Coronciuc”, a precizat Podarilov.

11 ani în instanţa de judecată

Procesul în dosarul intentat Olgăi Coronciuc pentru escrocherie şi organizarea migraţiei ilegale a început în luna ianuarie a anului 2010, de către magistrata Nadejda Mazur de la Judecătoria Chişinău. De atunci au fost numite peste 280 de şedinţe de judecată. Majoritate din aceste şedinţe nu s-au putut desfășura, fiind amânate de cele mai multe ori din cauza lipsei părţilor la proces.

Părţile vătămate s-au plâns pe Nadejda Mazur la Consiliul Superior al Magistraturii, învinuind-o că ar tergiversa deliberat examinarea dosarului. Inspecţia Judiciară a disculpat-o pe magistrată, menţionând că nu există abateri disciplinare.

Între timp, mai multe din părţile vătămate au dat a lehamite din mână, fiind convinse că nu li se va face niciodată dreptate. Unii păgubaşi au decedat.

Începând cu anul 2015, în gestiunea Judecătoriei Chişinău au ajuns în jur de 10 alte dosare intentate pe numele Olgăi Coronciuc pentru escrocherie sau abuz în serviciu. Câteva din dosare au fost conexate la dosarul aflat în gestiunea magistratei Mazur.

Continuarea materialului o găsiși pe gazetadechisinau.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.