Acasă Sport Comitetul Olimpic va folosi AI ca să şteargă postările dure de la...

Comitetul Olimpic va folosi AI ca să şteargă postările dure de la JO

0

Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele forului, Thomas Bach.

Jocurile Olimpice sunt organizate pe fondul războaielor în curs de desfăşurare în Ucraina, în urma invaziei Rusiei din 2022, şi între Hamas şi Israel în Gaza – evenimente care au dus deja la cazuri de abuzuri pe reţelele de socializare, scrie digi24.ro.

Jocurile Olimpice vor începe la 26 iulie, cu peste 10.500 de sportivi care vor concura în 32 de sporturi, şi se aşteaptă să genereze peste jumătate de miliard de participări pe reţelele de socializare în cele 16 zile ale evenimentului, potrivit CIO. 

„CIO va folosi inteligenţa artificială la Paris în diferite domenii”, a declarat Bach într-o conferinţă de presă.

„CIO va asigura un instrument proactiv AI pentru a proteja sportivii împotriva abuzurilor cibernetice. Acest instrument de inteligenţă artificială oferă o monitorizare extinsă pentru 15.000 de sportivi şi oficiali. Acesta şterge automat postările abuzive pentru a-i proteja pe sportivi.” 

Sportivii ruşi şi belaruşi nu vor concura sub drapel propriu, ci li s-a permis să participe doar în calitate de sportivi neutri, ceea ce a stârnit furia Moscovei. Măsurile vor acoperi toate tipurile de abuzuri, nu doar atacurile politice. CIO nu a oferit detalii despre ce fel de acces la conturile lor se aşteaptă ca sportivii să îi ofere. Bach a mai spus că evoluţiile politice din Franţa şi viitoarele alegeri parlamentare anticipate cu doar câteva săptămâni înainte de Jocurile Olimpice nu vor afecta nici pregătirile şi nici Jocurile în sine.

„Nu, nu suntem îngrijoraţi”, a spus Bach. 

„Fie că este vorba de guvern sau de opoziţie, cu toţii îşi exprimă nu doar dorinţa, ci şi determinarea ca Franţa să se prezinte în cea mai bună formă cu ocazia Jocurilor Olimpice.”

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.