UE va opri treptat și efectiv importul de gaze și petrol din Rusia până la sfârșitul anului 2027, în temeiul unei propuneri legislative prezentate, marți, de Comisia Europeană, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Propunerea legislativă de marți urmează Foaia de parcurs REPowerEU, pe care Comisia a adoptat-o luna trecută. Aceasta stabilește un plan la nivelul UE de eliminare treptată și bine coordonată a importurilor de gaze din Rusia, într-un spirit de solidaritate, urmărind în același timp tranziția curată. Propunerea de astăzi a fost concepută pentru a menține securitatea aprovizionării cu energie a UE, limitând în același timp orice impact asupra prețurilor și piețelor, astfel cum se explică în analiza însoțitoare.
Volumele rămase de gaze din Rusia pot fi eliminate treptat fără un impact economic semnificativ sau fără riscuri la adresa securității aprovizionării, din cauza disponibilității unui număr suficient de furnizori alternativi pe piața mondială a gazelor, a unei piețe a gazelor din Uniune bine interconectate și a disponibilității unei infrastructuri suficiente de import în UE. În plus, propunerea prevede garanții integrate pentru a răspunde realității piețelor gazelor naturale, oferind în același timp întreprinderilor un cadru juridic solid.
‘Importul de gaze din Rusia reprezintă o amenințare la adresa securității Europei. Acesta este motivul pentru care propunem acum interzicerea de către UE a importurilor de gaze din Rusia. Acest lucru va spori independența noastră energetică, reducând în același timp veniturile pe care Putin le folosește pentru a-și finanța războiul. Comisia va colabora îndeaproape cu toate statele membre, în special cu cele care s-ar putea confrunta cu provocări din această cauză. Niciun stat membru nu va rămâne fără energie ca urmare a acestei propuneri’, a declarat comisarul pentru energie și locuințe, Dan Jorgensen.
Regulamentul propus prevede eliminarea treptată a gazelor prin conducte și a gazelor naturale lichefiate (GNL) originare sau exportate direct sau indirect din Federația Rusă. Acesta prezintă, de asemenea, măsuri de facilitare a încetării complete a importurilor de petrol din Rusia până la sfârșitul anului 2027.
Statele membre vor trebui să prezinte planuri de diversificare cu măsuri și etape precise pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze și petrol din Rusia.
În temeiul interdicției treptate la import avute în vedere, importurile de gaze din Rusia în temeiul unor noi contracte vor fi interzise începând cu 1 ianuarie 2026. Importurile în temeiul contractelor pe termen scurt existente vor fi oprite până la 17 iunie 2026, cu excepția celor pentru gazele prin conducte livrate țărilor fără ieșire la mare și legate de contracte pe termen lung, care vor fi permise până la sfârșitul anului 2027. Importurile în temeiul contractelor pe termen lung vor fi oprite până la sfârșitul anului 2027.
Contractele pe termen lung pentru serviciile terminale de GNL destinate clienților din Rusia sau controlați de întreprinderi ruse vor fi, de asemenea, interzise. Acest lucru va asigura faptul că capacitatea terminalelor poate fi redirecționată către furnizori alternativi, sporind, în cele din urmă, reziliența piețelor energiei.
Această abordare etapizată va contribui la oprirea efectivă a importului de gaze din Rusia, limitând în același timp posibilele efecte asupra prețurilor la energie în Uniune și evitând orice risc pentru securitatea aprovizionării. Comisia va sprijini statele membre pe parcursul întregului proces. Comisia va monitoriza îndeaproape, împreună cu Agenția UE pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), progresele și impactul eliminării treptate a importurilor de gaze și petrol din Rusia. În cazul în care securitatea aprovizionării unuia sau mai multor state membre este amenințată, Comisia poate lua măsurile de urgență necesare.
Dispozițiile de sporire a transparenței, a monitorizării și a trasabilității gazelor rusești pe piețele UE vor sprijini punerea în aplicare efectivă a interdicției la import. În temeiul regulamentului propus, societățile care dețin contracte de furnizare de gaze pentru gazele rusești vor trebui să furnizeze informații Comisiei. În plus, importatorii de gaze din Rusia vor trebui să furnizeze autorităților vamale toate informațiile necesare care să confirme traiectoria gazelor importate de la originea lor reală până la punctul de import în Uniune.
Regulamentul propus va urma procedura legislativă de codecizie, ceea ce înseamnă că adoptarea sa va reveni Parlamentului European și Consiliului. Adoptarea în Consiliu va necesita majoritate calificată.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.