UE monitorizează atent sprijinul financiar oferit Republicii Moldova, iar continuarea acestuia depinde de rezultatele reformelor, afirmă comisara europeană pentru extindere, Marta Kos.
Aflat într-o vizită oficială la Chișinău, Marta Kos a declarat că fondurile europene alocate Republicii Moldova sunt supravegheate cu strictețe, iar utilizarea transparentă a acestora este o condiție esențială pentru continuarea sprijinului. Potrivit oficialei europene, banii vor fi distribuiți doar în baza progreselor reale înregistrate în procesul de reformă.
„Transparența este fundamentală, pentru că vorbim despre fonduri provenite de la cetățenii europeni. Este important ca acești bani să fie folosiți corect, pentru a întări încrederea în instituțiile statului și pentru a atrage investitori”, a subliniat Marta Kos într-un interviu la postul național de radio.
Comisara a confirmat că, în luna iunie, Moldova a primit prima tranșă de aproximativ 300 de milioane de euro dintr-un pachet total de 1,9 miliarde de euro. Restul fondurilor vor fi acordate etapizat, în funcție de rezultatele concrete ale reformelor.
Majoritatea banilor vor fi direcționați către infrastructură, servicii publice esențiale – precum educația și sănătatea – și dezvoltarea regională. Kos a salutat faptul că resursele europene ajung inclusiv în comunitățile rurale.
Întrebată despre perspectivele Moldovei în procesul de aderare la Uniunea Europeană, comisara s-a arătat optimistă, dar a avertizat că următorii 3-4 ani vor fi decisivi pentru traiectoria țării.
Pe parcursul vizitei sale (3–5 septembrie 2025), Marta Kos are programate întâlniri cu oficiali guvernamentali, antreprenori, investitori, jurnaliști și creatori de conținut. De asemenea, va vizita mai multe obiective culturale și religioase din țară. Este cea de-a treia vizită a sa în Republica Moldova.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.