Îngrijorarea vine în contextul în care candidații pentru fotoliul de președinte trebie să colecteze semnături de la cetățeni pentru a se lansa în cursa electorală.
”Pentru a evita la maxim posibil noi explozii de infectări cu COVID-19, deputații trebuie de urgență să stopeze procesul de colectare a semnăturilor de către candidații care trebuie să prezinte 15-25 mii semnături pentru a se înregistra în cursa prezidențială.
În situația când în luna august s-a înregistrat un număr record de cazuri de infectări și decese de coronavirus;
În contextul în care începând cu data de 1 septembrie pot fi depuse actele pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă care vor colecta semnături în susținerea candidaților la alegerile prezidențiale, fapt care va supune riscului de infectare cu COVID-19 circa 1 milion de cetățeni și în special persoanele de vârsta a III-a care sunt în grupa de risc;
În lipsa unor recomandări clare și univoce din partea Comisiei Electorale Centrale și a instituțiilor abilitate privind regulile de protecție pentru colectorii care urmează să fie implicați în proces și care pot fi eventuali purtători ai virusului către semnatari;
În vederea evitării unei noi explozii de cazuri și supraaglomerarea spitalelor care cu greu fac față numărului crescând de pacienți internați cu COVID-19;
Solicit respectuos deputaților care încep astăzi sesiunea de toamnă-iarnă să convoace de urgență ședința Parlamentului Republicii Moldova pentru a stopa acest „genocid” epidemiologic necontrolat”, susține Codreanu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.