Acasă Social CNPF inițiază controale la casele de schimb valutar pentru verificarea respectării drepturilor...

CNPF inițiază controale la casele de schimb valutar pentru verificarea respectării drepturilor consumatorilor

0

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a inițiat un control tematic privind activitatea unităților de schimb valutar, în perioada 16 septembrie – 12 noiembrie 2025. Acțiunea vine în contextul atribuțiilor CNPF de protejare a drepturilor consumatorilor de servicii financiare și vizează verificarea modului în care sunt respectate cerințele legale privind informarea corectă a consumatorilor.

Decizia a fost luată în urma unei petiții depuse de un consumator, în care a fost semnalată o practică comercială incorectă privind afișarea cursului de schimb. Conform constatărilor, unele unități prezentau informația într-un mod ambiguu pe panourile de reclamă, folosind un număr neuniform de zecimale pentru cursul de cumpărare și vânzare a valutei, precum și o separare neclară între partea întreagă și cea zecimală a cursului. Aceste practici puteau induce în eroare consumatorii, creând impresia unui curs de schimb mai avantajos decât cel real.

CNPF a calificat aceste practici drept înșelătoare și contrare Legii nr. 105/2003 privind protecția consumatorilor. Instituția a dispus interzicerea imediată a acestora și a anunțat că va continua să monitorizeze activitatea unităților valutare pentru a preveni alte abateri similare.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.