Acasă Social Cine va ocupa una dintre cele mai bine plătite funcţii la stat

Cine va ocupa una dintre cele mai bine plătite funcţii la stat

0

Concursul pentru ocuparea uneia dintre cele mai plătite funcții la stat, cea de administrator al întreprinderii de stat pentru Utilizarea Spațiului Aerian și Deservirea Traficului Aerian MoldATSA a fost câştigat de Veaceslav Frunze. Acesta este din septembrie 2017, administrator interimar la MoldATSA, iar în trecut a muncit la Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova, dar şi în cadrul unor companii aeriene private, transmite SafeNews.md cu referire la Mold-street.com.

Frunze a concurat pentru acest post cu Nicolae Buzu, fost vicedirector al Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova şi Viorel Catană, administrator al întreprinderii de stat Moldaeroservice din Bălţi.

Potrivit Agenției Proprietății Publice (APP) concursul s-a desfășura în corespundere cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al Întreprinderii de Stat MoldATSA, aprobat prin ordinul APP nr. 365 din 26.10.2020.

Anul trecut, Veaceslav Frunze a încasat un salariu de circa 1,17 milioane lei, în calitate de administrator interimar al MoldATSA. Astfel acesta este unul dintre cei mai bine plătiţi manageri ai unei întreprinderi a statului.

Şi angajaţii MoldATSA sunt printre cei mai bine plătiţi angajaţi ai unei companii a statului, ei având un salariu mediu lunar de 32.900 lei în 2019. 

Întreprinderea MoldATSA, este responsabilă de dirijarea avioanelor ce survolează spațiul aerian al Moldovei.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.