Acasă Economic Cine salvează economia transnistreană: Creștere cu 40% la exporturi

Cine salvează economia transnistreană: Creștere cu 40% la exporturi

0

În prima jumătate a anului 2021 exporturile de mărfuri din republica transnistreană nerecunoscută au crescut cu circa 40% în comparație cu aceiași perioadă a anului 2020, iar evoluția respectivă se datorează creșterii cu peste 75% a exporturilor în țările Uniunii Europene.

Astfel în primul semestru din acest an exporturile transnistrene au ajuns la circa 399 milioane de dolari, pe piețele statelor Uniunii Europene fiind livrate mărfuri de 150,6 milioane de dolari din regiunea separatistă, potrivit datelor publicate de autoritatea vamală de la Tiraspol, transmite SafeNews.md cu referire la mold-street.com.

Cu Rusia în vorbe și UE în business

Deși liderii transnistreni continuă să laude Rusia pentru ”ajutor economic”, cota acesteia în exportul din regiune a constituit doar 9% sau 35,5 milioane de dolari.

Pe de altă parte, cota UE în exporturile regiunii a ajuns la 37,8% din totalul exporturilor, față de 30%, cât era în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele vamale din regiune.

Pentru producătorii din Transnistria, cele mai importante piețe de desfacere din UE sunt România și Polonia, unde și ajung circa 70% din toate livrările pe piața UE.

Dacă în România exporturile s-au majorat cu 2% – până la 47,13 milioane de dolari (o cotă de peste 16,3%), apoi în Polonia – de circa 4,2 ori, până la 59 milioane de dolari.

Peste 95% din exporturile regiunii în cele două state au fost metale și produse din metal, produse de Uzina Metalurgică de la Rîbnița.

Acest rezultat se datorează și faptului extinderii beneficiilor DCFTA și pentru companiile din regiunea transnistreană. 

Totodată, aceste date infirmă declarațiile unor lideri din regiunea separatistă și a susținătorilor lor de la Moscova despre o blocadă economică a regiunii, impusă de Guvernele de la Chișinău și Kiev. 

De notat că întreprinderile din Transnistria, practic, nu au posibilitate să exporte mărfuri fără înregistrare în Republica Moldova.

Datele vamale mai arată că acest salt al exporturilor se datorează, în special, creșterii de două ori și ceva a livrărilor de metale și produse din metal, care au ajuns la un nivel record din ultimii 10 ani – 215 milioane dolari (54% din valoarea agregată).

Exporturi africane

De notat că peste 81% din exporturile de metal din regiune au luat calea statelor UE, dar au fost și livrări și în state din Africa. 

De exemplu, în Mali au fost livrate metale în valoare de 12,8 milioane dolari, de 52 de ori mai mult ca în aceeași perioadă a anului 2020.

În aceeași perioadă, exporturile în Federația Rusă, chiar dacă au crescut cu 15% – până la 35,5 milioane de dolari, reprezintă mai puțin de 9% din livrările totale ale regiunii. 

În total, în perioada ianuarie-iunie 2021 în statele din Uniunea Vamală (controlată de Rusia) au ajuns mărfuri în valoare de doar 45 milioane de dolari, adică mai puțin decât în România sau Polonia.

În același timp, conducerea de la Tiraspol continuă să susțină că regiunea este cu Rusia. Liderul regiunii, Vadim Krasnoselski, susține cu orice ocazie că fără Rusia, regiunea nu va supraviețui.

Moldova, sponsor indirect al regiunii

Principala piață de desfacere pentru producția din regiunea separatistă rămâne piața internă a Republicii Moldova (de pe malul drept al Nistrului), unde în primele șase luni ale anului au ajuns mărfuri în valoare de circa 130 milioane de dolari, în creștere cu 9% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În consecință, „cota Moldovei” s-a diminuat de la 41,8% în primul semestru al 2020 la 32,5% în prima jumătate a 2021.

Principala marfă este energia electrică, produsă de Centrala Termoelectrică Moldovenească (de la Cuciurgan), cota căreia a constituit 59% din total. De notat că Centrala produce energia electrică pe baza gazului livrat de Gazprom, dar banii încasați din vânzarea energiei (circa 150 milioane de dolari anual) rămân la Tiraspol, ajutând regimul separatist să supraviețuiască.

În schimb, datoria pentru gaze a Moldovagaz față de Gazprom crește în fiecare an și a ajuns la uriașa cifră de 7,5 miliarde de dolari, din care șapte miliarde revin regiunii separatiste. Cine și cum va returna această datorie rămâne o problemă deschisă.

O importantă piață de desfacere pentru mărfurile transnistrene este Ucraina, cu un volum de 33,8 milioane dolari.

Importurile dominate de resurse energetice şi deşeuri de metale

Cât despre importurile în regiune, apoi în prima jumătate a anului 2021 acestea s-au majorat cu 22,8% până la 629 milioane dolari.

La import principalul furnizor este Rusia cu o cotă de 34,5%, datorită livrărilor de resurse energetice (în special gaze naturale). Urmează Ucraina cu o cotă de 13,8% și Republica Moldova (de pe malul drept al Nistrului) cu o cotă de 12,6%. Aproape 70% din „importurile” din Moldova au fost deşeurile de metale, iar din Ucraina sunt importate în special produse alimentare.

De notat că autoritățile de la Chișinău periodic le oferă companiilor din autoproclamata rmn și licență temporară pentru importul de carburanți. În caz contrar regiunea s-ar putea confrunta cu dificultăți în asigurarea cu combustibil.

Schimbări timide în legislaţie

De notat că, deşi nu afişează aceasta deschis, economic regiunea devine tot mai deschisă spre comerțul cu UE. Astfel, în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor din Acordul de Liber Schimb, în ultimii ani din legislația nerecunoscutei republici au dispărut o serie de bariere fiscale sub formă de taxe vamale, acestea fiind înlocuite cu accize.

Regiunea a adoptat și un nou Cod Vamal, care potrivit experţilor are la bază „în mare parte acele condiții și cerințe, pe care le-a formulat Uniunea Europeană pentru continuarea comerțului cu Transnistria”.

Totuşi, fără o retragere a trupelor armate controlate de Rusia şi o dezarmare, democratizare şi decriminalizare a regiunii separatiste, o reorientare reală nu va fi posibilă. În plus, economia şi structurile politice sunt controlate în continuare de serviciile secrete ale Federaţiei Ruse şi oligarhul local Victor Guşan, prin grupul său Sheriff. Acesta deţine între 35% şi 50% din cifra de afaceri a regiunii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.