Acasă Social Cine poate intra în R. Moldova în perioada stării de urgență

Cine poate intra în R. Moldova în perioada stării de urgență

0

Conform Anexei nr. 1 la Dispoziția nr. din 1 aprilie 2021 a Comisiei pentru Situații Excepționale, la capitolul „Pe domeniul de competență al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră De ordin general” se punctează prevederile privind intrarea în Republica Moldova.

Așadar, în punctul 6 al Anexei scrie că „se instituie obligativitatea prezentării la trecerea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova a rezultatului negativ al testului PCR COVID-19 efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul Republicii Moldova (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii, rezultatele testelor obligatoriu vor deține codurile QR Quick Response Code) sau prezentarea unui act confirmativ de administrare a vaccinului anti COVID-19, inclusiv celei de a 2-a doză. Confirmarea trebuie să fie prezentată în una din limbile română, engleză, franceză sau rusă”.

Amintim că Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) s-a întrunit în ședință. Membrii CSE au examinat mai multe propuneri de măsuri restrictive venite din partea instituțiilor statului și le-au evaluat din punct de vedere financiar, juridic, economic și social.

Așadar, Comisia anunță că a decis să impună măsuri urgente care ar reduce contactul fizic și ar limita răspândirea virusului Covid-19 pe teritoriul Republicii Moldova.

Membrii CSE au dispus desfășurarea procesului educațional la distanță, cu excepția grădinițelor. 

În ceea ce privește modalitatea de lucru a instituțiilor publice și private, Comisia a stabilit că, conducerea acestora va atrage la serviciu până la 30% din personalul care este antrenat în activitatea de birou, restul angajaților vor munci de la distanță. 

În entitățile care nu pot asigura munca la distanță, aceasta se va organiza pe grupe. În același timp, Agenția Servicii Publice va activa în baza programărilor prealabile, astfel încât să se evite formarea cozilor.

A fost luată hotărârea de a institui, începând cu 3 aprilie 2021, regim special de circulație a persoanelor, în orașele Chișinău și Bălți. Se interzice deplasarea în afara locuințelor în intervalul orelor 23:00 – 05:00. 

Excepție fac persoanele care se deplasează în interes profesional, pentru asistență medicală, achiziționarea de medicamente, sau îngrijirea persoanelor apropiate. Aceștia vor trebui să prezinte misiunilor de patrulare o declarație pe propria răspundere sau să arate permisul de muncă. 

În plus, se interzice aflarea persoanelor în spații publice, cum ar fi parcuri, zone de agrement, terenuri de joacă, sau terenuri sportive.

Membrii Comisiei au decis că în cazul în care o unitate economică va încălca măsurile de sănatate publică sau va pune în pericol sănătatea cetățenilor, activitatea acesteia va fi suspendată pe perioada stării de urgență.

CSE a interzis întreprinderilor prestatoare de servicii publice să sisteze furnizarea serviciilor, prin deconectarea locurilor de consum, sau să aplice penalități pe motiv de neachitare de către consumatorii casnici a facturilor de energie electrică, termică, telefonie fixă, gaze naturale sau apă potabilă consumată. Deconectarea de la utilități poate fi făcută doar în cazul în care este pusă în pericol viața și sănătatea oamenilor.

Se instituie moratoriu, până la 30 mai 2021, asupra controalelor de stat planificate de către organele abilitate cu funcții de control asupra activității de întreprinzător. Această interdicție nu se aplică controalelor efectuate de către ANSA, ANSP, IPM și ANRE.

Premierul interimar a anunțat că în caz de solicitare, conducătorii instituțiilor medico-sanitare publice republicane, municipale sau raionale, dar și prestatorii de servicii medicale de drept privat sunt obligați să asigure detașarea personalului către instituțiile spitalicești cu profil Covid-19.

Se interzice desfășurarea tuturor manifestațiilor în masă.

SIS va face lista website-urilor care promovează știri false și va lua măsuri.

În cadrul briefingului de presă, susținut imediat după ședința CSE, șeful interimar al Guvernului a declarat că membrii Comisiei examinează mai multe posibile măsuri de susținere a comunității de afaceri.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.