Acasă Extern Cine este Herbert Kickl, liderul extremiștilor care au câștigat alegerile din Austria:...

Cine este Herbert Kickl, liderul extremiștilor care au câștigat alegerile din Austria: eurosceptic și prietenos cu Rusia, „cancelarul poporului” nu crede în de-demonizare

0

Dacă liderii de extremă-dreapta din țări precum Franța sau Italia și-au moderat discursul pentru a câștiga voturi, șeful Partidului Libertății din Austria (FPO), Herbert Kickl, tocmai și-a împins gruparea spre victorie în alegerile de duminică fără să facă compromisuri: cu un discurs ferm anti-migrație, eurosceptic, filorus, atacându-și dur adversarii politici și îmbrățișând teorii ale conspirației, scriu AFP și Reuters.

Este abraziv, provocator, adept al teoriilor conspirației, își jignește adversarii și are una dintre cele mai scăzute cote de aprobare dintre politicienii austrieci, însă liderul extremei drepte, Herbert Kickl, tocmai a câștigat alegerile legislative cu Partidul său al Libertății (FPÖ).

Dacă va fi și cancelar, așa cum își dorește, asta rămâne de văzut în urma jocului negocierilor care urmează.

Cu ochelarii săi mici și silueta unui alergător de maraton, Kickl a rămas mult timp în umbră, înainte de a-și incita alegătorii cu discursul său radical privind pandemia, imigrația, UE și războiul din Ucraina.

Nici fotogenic precum pionierul extremei drepte austriece Jörg Haider, nici foarte bun orator precum predecesorul său Heinz-Christian Strache, Kickl, în vârstă de 55 de ani, a făcut încetișor carieră în cadrul puternicului FPÖ, unde a jucat mult timp rolul de eminență cenușie.

El a ajuns deputat în 2006, apoi ministru de interne în 2017, apoi a preluat conducerea în 2021, ajutând la renașterea grupării zdruncinate de un scandal de corupție de proporții.

Fără moderație

Fără excese, fără scandaluri în viața sa privată, Kickl pare că vrea să fie un model, iar unii alegători chiar apreciază comportamentul său ordonat și simplu, care contrastează cu limbajul dur, folosit atunci când își atacă adversarii.

El a spus despre o politiciană ecologistă că pare a fi „dominatoare sado-maso”, iar pe președintele l-a descris ca o „mumie senilă”.

„Este cel mai grosolan politician din țară”, a declarat pentru AFP jurnalista Nina Horaczek, care i-a analizat discursurile într-o carte publicată anul acesta. „Este un mod de a-i discredita pe cei care gândesc diferit”, a spus ea.

Lui Herbert Kickl nu-i plac dezbaterile sau interviurile. Mai ales cele ale serviciului public de televiziune, pe care le denunță pentru „lipsa lor de obiectivitate”. El preferă să se adreseze direct susținătorilor săi pe rețelele sociale.

Sub conducerea sa, analiștii spun că partidul s-a deplasat și mai mult spre dreapta. În urmă cu un an, o înregistrare video a secției de tineret a FPÖ, care condamna „înlocuirea populației” – o teorie xenofobă a conspirație – și „teroarea curcubeului”, a făcut furori.

Dar pentru Kickl și FPO nu este momentul pentru „de-demonizare” – așa cum s-a întâmplat în Italia sau în Franța cu extrema-dreaptă. De la 18% când a preluat conducerea în urmă cu trei ani, partidul a ajuns să câștige alegerile și Herbert Kickl nu și-a schimbat niciodată linia.

După ce a luat o turnură conspiraționistă în fața restricțiilor Covid, el s-a opus oricărui sprijin pentru Ucraina în numele neutralității Austriei.

Susținut de inflația ridicată, el a jucat cartea „unul împotriva tuturor” și a câștigat.

„Cancelarul poporului”

În fruntea unui partid fondat de foști naziști, el este cunoscut și pentru folosirea unor fraze care amintește de aceste rădăcini. El vrea să fie „Volkskanzler”, „cancelarul poporului”, un concept social-democrat german recuperat de Adolf Hitler. De notat că Kickl neagă orice referire nazistă.

Potrivit Ninei Horaczek, aceasta „este o provocare foarte țintită, cu două scopuri: să stârnească dezbatere și să trimită semnale foarte clare” către extremele radicale ale electoratului.

În 2010, Kickl a declarat că se opune ca Waffen-SS-ul lui Hitler să fie considerat „vinovat colectiv” pentru crime de război. Nu ar fi ceva complet neobișnuit pentru acest partid. Primul lider al FPO în 1955 a fost un ofițer SS de rang înalt și un ministru nazist.

Herbert Kickl nu a făcut niciodată un secret din apropierea sa de anumite grupuri radicale, împărtășind ostilitatea lor față de Islam și refugiați.

El a adoptat termenul de „remigrație”, plănuind să le ia austriecilor de origine străină naționalitatea și să-i deporteze. Încă din 2016, el s-a apropiat de identitari, care sunt clasificați drept extremiști în țara alpină.

Potrivit acestuia, „politica primează în fața legii”. În 2018, pe când era ministru de interne, a ordonat un raid al poliției la serviciul de informații, în timpul căruia au fost confiscate documente privind legăturile dintre FPÖ și cercurile extremiste.

În 2023, el a pozat pe afișe în regiunea sa natală, Carintia (sud), în ținută paramilitară. Sloganul: „Cetatea Austria – frontiere închise, securitate garantată”.

Pentru alegerile parlamentare, el a îmbrăcat un costum, dar nu a schimbat sloganul, scrie AFP.

Va fi Kickl cancelar?

FPO a avut multe subiecte folositoare în campanie. Economia este pe cale să scadă pentru al doilea an consecutiv, iar inflația a rămas blocată peste media Uniunii Europene.

Kickl este însă detestat de ceilalți lideri de partid, care au promis să nu lucreze sub conducerea sa.

„Este imposibil să formezi un guvern cu cineva care adoră teoriile conspirației, care descrie OMS, Organizația Mondială a Sănătății, drept următorul guvern mondial și forumul economic de la Davos drept o pregătire pentru dominația globală”, a declarat Nehammer luna aceasta.

Nehammer a lăsat ușa deschisă colaborării cu FPO, dar fără Kickl. Partidele lor, care se suprapun în ceea ce privește politica în materie de imigrație și reducerea impozitelor, au mai fost în coaliție din 2017 până în 2019, când predecesorul lui Kickl, Heinz-Christian Strache, a demisionat după apariția unei înregistrări în care părea că este gata să ofere favoruri unui presupus investitor rus.

Kickl nu a dat însă niciun semn că l-ar putea imita pe naționalistul olandez Geert Wilders, care în martie s-a dat la o parte pentru a permite partidului său să formeze un guvern după victoria la legislativele din 2023.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.