Acasă Extern Cine e primul lider politic din Occident care îl felicită pe George...

Cine e primul lider politic din Occident care îl felicită pe George Simion

0

Vicepremierul italian Matteo Salvini, un politician de extremă dreapta, l-a felicitat printre primii pe liderul AUR, George Simion, după rezultatul obținut în primul tur al alegerilor prezidențiale.

România alege un alt naționalist anti-UE și anti-NATO în primul tur al alegerilor prezidențiale, după cele din noiembrie, câștigate de Călin Georgescu și anulate de Curtea Constituțională pentru nereguli financiare și ingerințe rusești, scrie agenția italiană ANSA, care consemnează că vicepremierul italian Matteo Salvini, un politician de extremă dreapta, l-a felicitat printre primii pe liderul AUR, transmite SafeNews.md cu referire la stirileprotv.ro.

„În România, poporul a votat în sfârșit, liber, cu capul și cu inima. Cu binecuvântare (ironic – n.r.) pentru «stăpânii» de la Bruxelles și pentru trucurile lor murdare. Bravo, George Simion!”, a scris pe X Matteo Salvini, care criticase anterior anularea alegerilor prezidențiale din România.

Asociat la guvernare cu partidul Giorgiei Meloni, partidul extremist Lega al lui Matteo Salvini nu face parte, în Parlamentul European, din același grup politic cu AUR sau cu Frații Italiei al premierului italian. Partidul lui Salvini este din grupul „Patrioților” (din care mai fac parte Fidesz-ul lui Viktor Orban și Rassemblement National al lui Marine Le Pen), în timp ce AUR și formațiunea Giorgiei Meloni sunt în grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni.

Primarul pro-european al Bucureștiului, Nicușor Dan, va fi adversarul candidatului de extremă dreapta George Simion în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România. Cu 99% din buletinele de vot numărate, liderul partidului naționalist AUR, un susținător al președintelui american Donald Trump, a obținut 40,5% din voturi și se va confrunta acum în turul al doilea cu Dan, care a urcat pe locul al doilea cu 20,9% din preferințe, față de 20,3% pentru candidatul coaliției de guvernare Crin Antonescu, scrie agenția italiană de presă ANSA.

Nicușor Dan, primarul independent al Bucureștiului, un reformist, se adresează electoratului tânăr și urban, propunându-se ca simbol al schimbării și al integrării europene, notează ANSA. „Surpriza Ponta”, de care se temeau unii în campania electorală, nu s-a produs: fostul premier a rămas în urmă, în afara jocului electoral, mai consemnează agenția. ANSA menționează, de asemenea, că Simion s-a prezentat la vot împreună cu Călin Georgescu, iar liderul AUR a făcut aluzie la posibilitatea de a-i conferi lui Georgescu funcția de premier.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.