Acasă Extern Cine e omul de afaceri care a pariat 9,5 milioane de dolari...

Cine e omul de afaceri care a pariat 9,5 milioane de dolari pe un meci

0

Omul de afaceri texan James Franklin McIngvale a pierdut 9,5 milioane dolari după ce a pariat pe victoria echipei Cincinati Bengals în Super Bowl, finala ligii profesioniste de fotbal american (NFL), câştigată de Los Angeles Rams (23-20). Proprietar al lanţului de retail Gallery Furniture, omul de afaceri a mizat de două ori pe victoria echipei Bengals, cu 5 şi 4,5 milioane de dolari, transmite SafeNews.md cu referire la Digisport.ro.

În cazul în care echipa Bengals ar fi ieşit învingătoare, omul de afaceri, pasionat de jocurile de noroc, ar fi câştigat 16 milioane de dolari.

McIngvale are o avere estimată la 300 de milioane de dolari.

Echipa Los Angeles Rams a câştigat al doilea Super Bowl din istoria sa, graţie unui touchdown marcat cu 85 de secunde înainte de sfârşitul meciului cu Cincinnati Bengals, duminica trecută, pe SoFi Stadium din Los Angeles, gazda ediţiei din acest an a finalei Ligii profesioniste de fotbal american (NFL).

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.