Liderii europeni i-au prezentat președintelui american Donald Trump, într-o videoconferință înaintea summitului cu Vladimir Putin, cinci condiții considerate esențiale pentru un acord de pace cu Rusia.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut să fie prezent la discuțiile din Alaska și a subliniat că tema centrală a negocierilor trebuie să fie o încetare imediată a focului pe frontul din Ucraina, scrie Digi24.ro.
Aliaţii europeni ai Ucrainei i-au reiterat miercuri preşedintelui american Donald Trump cinci condiţii a căror îndeplinire ei o consideră necesară pentru un acord de pace cu Rusia, mesaj transmis la o reuniune prin videoconferinţă avută de un grup de lideri europeni cu Trump înaintea summitului pe care acesta îl va avea vineri în oraşul Anchorage din Alaska cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Pentru ca acest summit să conducă la rezultate acceptabile pentru toţi, trebuie stabilit clar că Ucraina se va afla la masa negocierilor la potenţiale discuţii ulterioare, a spus la o conferinţă de presă la Berlin după discuţia cu Trump cancelarul german Friedrich Merz, vorbind alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Cinci condiții pentru un acord de pace
„Dorim ca negocierile să se desfăşoare în ordinea corectă. Mai întâi, este nevoie de o încetare a focului”, a indicat Merz, în asentimentul lui Zelenski, în timp ce armata rusă avansează tot mai mult în estul Ucrainei. Apoi, elementele esenţiale trebuie convenite într-un acord cadru, a continuat cancelarul german.
A treia condiţie priveşte chestiunile teritoriale. „Ucraina este pregătită să negocieze asupra chestiunilor teritoriale. Totuşi, aşa-numita linie de contact (linia frontului n.red) trebuie să fie punctul de plecare, iar recunoaşterea legală a ocupaţiei ruse nu intră în discuţie. Principiul conform căruia frontierele nu pot fi schimbate prin forţă trebuie să se aplice în continuare”, a susţinut Merz.
În al patrulea rând, el a cerut „garanţii de securitate robuste” pentru Ucraina şi sprijinirea în continuare a capacităţii militare a acesteia de a se apăra.
Al cincilea punct subliniat prevede că orice negocieri viitoare trebuie să facă parte dintr-o „strategie transatlantică comună” și încheie lista de cereri europene pentru Trump.
Europenii vor concesii din partea Rusiei
Dacă Rusia nu face concesii la summitul din Alaska, „atunci SUA şi noi, europenii, trebuie să creştem presiunea” asupra Moscovei, a indicat Merz, conform căruia „preşedintele Trump cunoaşte această poziţie şi în mare parte o împărtăşeşte”.
„Dacă SUA lucrează acum în direcţia unei păci în Ucraina care apără interesele europene şi ucrainene, el (Trump) poate conta pe sprijinul nostru deplin în acest efort”, a concluzionat cancelarul german, la iniţiativa căruia s-a desfăşurat videoconferinţa la care au mai participat şefii de stat sau de guvern din Franţa, Regatul Unit, Italia, Polonia şi Finlanda, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, secretarul general al NATO, Mark Rutte, precum şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Zelenski cere încetarea „imediată” a focului
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri, după videoconferinţa cu liderii europeni și preşedintele american Donald Trump, că „tema centrală” a summitului pe care acesta îl va avea vineri în Alaska cu preşedintele rus Vladimir Putin trebuie să fie o încetare a focului „imediată” pe frontul din Ucraina, iar dacă Rusia refuză, atunci să-i fie impuse noi sancţiuni, şi a cerut să fie primit la masa negocierilor cu Rusia prin organizarea unui summit trilateral cu Trump şi Putin, potrivit Agerpres.
„Sperăm că tema centrală a întâlnirii (dintre Trump şi Putin n.red) va fi o încetare a focului. O încetare a focului imediată”, a indicat Volodimir Zelenski, vorbind la Berlin la o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Friedrich Merz. „Sancţiunile trebuie instituite şi (cele existente) consolidate dacă Rusia nu este de acord cu un armistiţiu în (discuţiile din) Alaska”, a insistat el.
„Putin joacă la cacealma”
„Le-am spus preşedintelui american şi tuturor colegilor noştri europeni că Putin joacă la cacealma. El încearcă înaintea întâlnirii din Alaska să pună presiune pe toate sectoarele frontului ucrainean. Rusia încearcă să arate că poate ocupa toată Ucraina”, a susţinut în continuare Zelenski, făcând referire la o înaintare surprinzătoare reuşită în ultimele zile de armata rusă în provincia Doneţk, în faţa unei armate ucrainene aflată în inferioritate numerică.
Preşedintele ucrainean şi-a manifestat de asemenea nemulţumirea că summitul bilateral Trump-Putin nu va fi urmat în Alaska de un summit trilateral la care să participe şi el. Zelenski a cerut organizarea unui astfel de summit şi a insistat ca orice chestiuni teritoriale să fie discutate numai la o astfel de întâlnire tripartită, nicidecum în lipsa lui.
„Fără Ucraina, este imposibil de hotărât acest lucru. Şi, de altfel, toată lumea este de acord cu asta”, a spus el, adăugând că a primit din partea lui Trump promisiunea că-l va informa despre discuţia pe care o va avea vineri cu Putin.
„Poziţia mea nu s-a schimbat”, a răspuns Zelenski unei întrebări despre eventuale cedări teritoriale către Rusia în schimbul unei încetări a focului. „Avem o Constituţie. Aceasta este baza noastră. Şi Constituţia nu s-a schimbat, iar eu nu pot schimba Constituţia. Eu sunt garantul Constituţiei”, a invocat el drept justificare pentru refuzul de a ceda vreun teritoriu Rusiei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.