Viceprimarul Chișinăului Victor Chironda recunoaște să relația sa cu primarul capitalei a devenit tensionată de mai mult timp, iar scandalul din jurul demolării hotelului Național este doar vârful aisbergului. Totuși, potrivit lui Chironda, acesta nu acceptă ideea unei demisii în urma acestui scandal, dar în același timp, se arată categoric împotriva demolării hotelului, cel puțin până nu va fi elaborat un proiect detaliat al complexului ce ar urma să apară în loc. Declarații în acest sens au fost făcute de către acesta, fiind invitat în cadrul unei emisiuni TV.
Potrivit viceprimarului Victor Chironda, demolarea hotelului Național ar fi prematură, iar planul viitorului complex ce ar urma să apară în locul hotelului contravine normelor urbanistice. Chironda spune că noul complex ar încălca regimul de înălțime al zonei și ar aglomera exagerat de mult centrului orașului.
În același timp, viceprimarul recunoaște că relațiile cu primarul Ion Ceban s-au deteriorat, însă nu concepe ideea unei demisii în urma scandalului hotelului Național.
La 12 iunie au avut loc consultări publice privind planul urbanistic de detaliu al spațiului pe care este amplasat hotelul Național. Potrivit documentului, în locul hotelului urmează să fie construit un complex locativ cu 25 de etaje.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.