Acasă Extern China prelungeşte cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea...

China prelungeşte cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană

0

Ministerul Comerţului din China a anunţat miercuri că îşi va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, mai puţin decât prelungirea totală permisă în conformitate cu îndrumările sale anterioare, transmite Reuters.

Ancheta, care a fost lansată pe 5 ianuarie şi urmează să fie finalizată într-un an, va fi prelungită până pe 5 aprilie din cauza ”complexităţii” anchetei, a precizat ministerul într-un scurt comunicat, fără a da detalii. Ministerul a spus anterior că investigaţia ar putea fi prelungită cu şase luni în circumstanţe speciale.

Concluziile preliminare ale anchetei au arătat că dumpingul coniacului din UE ameninţă să afecteze sectorul chinez, a declarat ministerul în octombrie, când a impus măsuri temporare asupra importurilor de brandy din UE, lovind mărci franceze precum Hennessy şi Remy Martin.

Investigaţia a fost considerată pe scară largă drept rezultatul sprijinului Franţei pentru tarifele UE pentru vehiculele electrice fabricate în China.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a numit anterior ancheta ca fiind ”represalii pure”.

Măsurile chineze impun importatorilor chinezi să plătească depozite de garanţie de aproape 40% dacă doresc să importe coniac din bloc, ceea ce face mai costisitoare livrarea coniacului din UE.

Ministerul Comerţului din Franţa a numit anterior măsurile chineze ”de neînţeles” şi că acestea au încălcat regulile comerţului liber.

Luna trecută, Comisia UE a declarat că a reclamat în mod oficial măsurile antidumping provizorii din China la Organizaţia Mondială a Comerţului.

Livrările de brandy francez către China au atins anul trecut 1,7 miliarde de dolari şi au reprezentat 99% din importurile de băuturi spirtoase ale ţării.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.