Motoare fabricate în China sunt livrate în secret, prin intermediul unor companii paravan, către un producător rus de drone de stat, sub eticheta „instalații frigorifice industriale” – o strategie menită să evite sancțiunile impuse de Occident, potrivit unor oficiali europeni din domeniul securității și unor documente analizate de agenția Reuters.
Potrivit surselor, aceste livrări au permis companiei ruse de armament IEMZ Kupol să își intensifice producția dronei de atac Garpia-A1, în pofida sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană și Statele Unite în luna octombrie, care vizau tocmai întreruperea lanțurilor sale de aprovizionare, scrie adevarul.ro.
Un document intern al companiei Kupol, obținut de Reuters, arată că producătorul a semnat un contract cu Ministerul rus al Apărării pentru fabricarea a peste 6.000 de drone Garpia în 2025, față de 2.000 în anul anterior. Până în aprilie, peste 1.500 de drone fuseseră deja livrate, se menționează în document.
Potrivit serviciilor de informații militare ucrainene, Garpia este un model de dronă cu rază lungă de acțiune, utilizat de Rusia în atacuri asupra unor ținte militare și civile în interiorul Ucrainei. Aproximativ 500 de astfel de drone ar fi lansate lunar, potrivit unei declarații oferite Reuters.
Rute ocolitoare și companii intermediare
Într-un material publicat anterior, Reuters relatase că drona Garpia este produsă cu tehnologie chineză, inclusiv motoare L550E fabricate de compania Xiamen Limbach Aviation Engine Co. La o lună după acel raport, mai multe entități implicate în producția dronelor, inclusiv Xiamen, au fost sancționate de UE și SUA.
După introducerea sancțiunilor, o altă firmă chineză, Beijing Xichao International Technology and Trade, a început să livreze aceleași motoare către Kupol, potrivit unor facturi, documente de transport și o scrisoare internă a companiei. Reuters nu a putut confirma modul în care Xichao a obținut motoarele de la Xiamen Limbach. Niciuna dintre cele două companii nu a răspuns solicitărilor de comentarii.
La rândul lor, IEMZ Kupol, Ministerul rus al Apărării și Ministerul Comerțului și Industriei din Rusia nu au oferit un răspuns.
Reacții diplomatice și avertismente europene
Ministerul chinez de Externe a declarat pentru Reuters că nu are cunoștință despre exporturi de piese pentru drona Garpia și că Beijingul controlează exporturile de bunuri cu dublă utilizare în conformitate cu legislația națională și angajamentele internaționale.
„China s-a opus întotdeauna sancțiunilor unilaterale care nu au bază în dreptul internațional și nu sunt autorizate de Consiliul de Securitate al ONU”, a transmis ministerul într-un comunicat.
Comisia Europeană nu a oferit un răspuns imediat.
Atât SUA, cât și Uniunea Europeană au impus în repetate rânduri sancțiuni companiilor din țări terțe, inclusiv China, suspectate că furnizează tehnologii cu dublă utilizare către Rusia. Compania Kupol este sancționată de Uniunea Europeană din decembrie 2022 și de SUA din decembrie 2023.
Summit UE–China în context tensionat
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să efectueze joi o vizită oficială în China, unde se va întâlni cu președintele Xi Jinping și premierul Li Qiang, pe fondul tensiunilor legate de sprijinul indirect oferit de Beijing efortului militar rus.
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, i-a transmis omologului chinez, Wang Yi, la începutul lunii iulie, că susținerea companiilor chineze pentru Rusia reprezintă un risc serios pentru securitatea europeană. UE a cerut Chinei să oprească schimburile comerciale care contribuie la capacitatea de luptă a armatei ruse.
Potrivit Meiei Nouwens, expertă în politică de apărare chineză la International Institute for Strategic Studies din Londra, interesul Chinei este ca Rusia să rămână angajată în conflict, astfel încât SUA să continue să-și concentreze atenția asupra Ucrainei. „Această situație nu favorizează apropierea diplomatică dintre China și Europa”, a declarat ea.
Un oficial european a precizat, în preajma summitului, că UE nu cere Chinei să întrerupă complet legăturile economice cu Rusia, ci să aplice controale vamale și financiare mai stricte pentru a reduce exporturile de produse sensibile.
Transporturi mascate
Potrivit documentelor interne ale Kupol, motoarele L550E au fost trimise de firma Xichao către o companie de fațadă din Rusia, SMP-138, care ulterior le-a transferat către un alt intermediar, LIBSS, care colaborează direct cu Kupol.
Un contract analizat de Reuters stipulează că motoarele urmau să fie etichetate drept „unități de răcire” în documentele de transport, din cauza sensibilității mărfii. Traseul de livrare includea Beijing, Moscova și orașul Izhevsk, unde se află uzinele Kupol.
Descrierea falsă a produselor ar fi permis evitarea controalelor vamale stricte în China, susțin cei trei oficiali europeni citați.
De asemenea, documentele arată că Sichuan Airlines și China Southern Airlines, cel mai mare transportator aerian al Chinei, au fost implicate în transportul componentelor către companii rusești sancționate, începând cu luna octombrie. China Southern nu a răspuns întrebărilor Reuters, iar Sichuan Airlines nu a putut fi contactată.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.