Acasă Extern China atacă NATO după summitul de la Haga: „Este o maşină de...

China atacă NATO după summitul de la Haga: „Este o maşină de război care seamănă conflicte”

0

Ministerul Apărării din China a declarat joi că NATO este „un produs al Războiului Rece” care „provoacă războaie peste tot”, după ce reprezentanţi ai ţărilor membre ale alianţei au criticat „activităţile destabilizatoare” ale Chinei în Strâmtoarea Taiwan şi în Marea Chinei de Sud.

Purtătorul de cuvânt militar Zhang Xiaogang a declarat joi, în cadrul conferinţei de presă lunare a Ministerului Apărării, că „NATO este un produs al Războiului Rece şi cea mai mare alianţă militară din lume”. Conform purtătorului de cuvânt chinez, Alianţa Nord-Atlantică este „o adevărată maşină de război care seamănă conflicte şi provoacă războaie peste tot”.

Zhang Xiaogang a afirmat că organizaţia „a depăşit domeniul geografic stipulat în propriul tratat” şi a comunicat opoziţia Beijingului faţă de faptul că NATO „foloseşte China ca pretext pentru a avansa spre est în Asia-Pacific”.

„Dezvoltarea puterii militare (a Chinei) se concentrează exclusiv pe protejarea suveranităţii naţionale, a securităţii şi a intereselor de dezvoltare”, a adăugat Zhang, care a menţionat că politica naţională de apărare a Beijingului are o natură defensivă.

Miniştrii de externe din statele membre G7 au subliniat miercuri, în cadrul summitului NATO desfăşurat la Haga, importanţa „menţinerii păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan”, precum şi aprofundarea cooperării „în faţa acţiunilor destabilizatoare ale Chinei în Marea Chinei de Sud”.

Separat, Ministerul de Externe al Chinei a negat joi că Beijingul a furnizat arme părţilor implicate în războiul din Ucraina şi a acuzat „personalul relevant al NATO” că a calomniat „consolidarea militară normală” a Chinei, transmite Reuters.

Guo Jiakun, purtător de cuvânt al MAE chinez, a făcut aceste remarci într-o conferinţă de presă obişnuită, ca răspuns la declaraţiile şefului NATO, Mark Rutte, care a declarat că există o „consolidare masivă” a armatei în China şi că Beijingul sprijină efortul de război al Rusiei în Ucraina.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.