Un număr de opt persoane au murit și patru sunt date dispărute în urma inundațiilor produse în regiunea Mongolia Interioară din nordul Chinei, a anunțat duminică televiziunea de stat CCTV, transmite AFP.
Un grup de 13 persoane erau campate în zona Urad când a avut loc o creștere „bruscă” a apelor, sâmbătă, în jurul orei 22:00 (14:00 GMT), a indicat agenția de presă oficială Xinhua, scrie agerpres.ro.
Duminică dimineața, o persoană a fost salvată, iar operațiunile de căutare și salvare continuă, conform aceleași surse.
Ministerul pentru Operațiuni de Urgență a ordonat desfășurarea unor eforturi de salvare de mare amploare, verificarea statutului persoanelor dispărute și a trimis o echipă pe teren, a precizat televiziunea de stat CCTV.
Catastrofe naturale au loc în mod frecvent în China, în special vara, când anumite regiuni sunt lovite de precipitații puternice în timp ce altele suferă de o căldură sufocantă.
Ploi torențiale au afectat la începutul lunii august provincia Gansu din nord-vestul Chinei provocând moartea a cel puțin 13 persoane, conform mass-media de stat chineze.
În iulie, ploile torențiale din nordul Beijingului au provocat moartea a 44 de persoane.
China este cel mai mare emitent mondial de gaze cu efect de seră, responsabile de schimbările climatice și care contribuie la creșterea frecvenței și intensității fenomenelor meteorologice extreme, conform experților.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.