În plină criză și cu datorii de aproape 200 de milioane de lei, întreprinderea Calea Ferată din Moldova va majora prețul biletelor de călătorie cu trenul pentru cursele naționale. Agenția Proprietății Publice (APP) a aprobat ieri o decizie în acest sens, care se referă anume la călătoriile cu trenul pe cursa națională Chișinău-Ungheni, tur-retur. Astfel, pasagerii vor plăti de 2,5 ori mai mult pentru un bilet. Tariful va crește de la 22 la 55 de lei într-o singură direcție.
Administrația Căilor Ferate spune că astfel încearcă să acopere măcar o parte din datoriile pe care întreprinderea le are față de angajați și prestatorii de servicii. În același timp, APP îndeamnă compania să valorifice activele de milioane, pentru a putea remedia situația de criză, transmite SafeNews.md cu referire la moldova1.md.
Administrația căilor ferate spune că noile tarife vor intra în vigoare în cel mult zece zile.
Întrebat despre situația de la nodul feroviar de la Ocnița, unde toți angajații au scris cereri de demisie, Serghei Tomșa a declarat că situația a fost remediată și că angajații și-au primit salariile pentru luna august. Chiar și așa, feroviarii spun că nu renunță la protestele programate pentru data de 14 februarie.
„Primesc salariul primele trei departamente și cu asta se termină. Două luni e liniște”;
„- V-ați gândit să vă schimbați locul de muncă? – Mă gândesc, dar mai am puțin până la pensie și nu mai am unde să mă duc. Deja rămân aici”;
„Așteptăm salariile. Copiii sunt mici, trebuie să-i pregătesc pentru grădiniță, școală. Vrem să avem cu ce ne îmbrăca și ce mânca. Este foarte greu. Intenționăm să protestăm, pentru că vrem salarii pe care chiar trebuie să le primim”;
„O să ieșim la un protest pe 14 februarie, vineri. De la ora 10:00 până la 12:00 va avea loc protestul la Guvern, Parlament și Președinție. O să desfășurăm asemenea acțiuni periodic.”
Reamintim că situația la Calea Ferată a Moldovei a început să se agraveze după luna august 2022, când tranzitul feroviar din Ucraina a scăzut drastic, odată cu redeschiderea portului Odesa. Schimbarea a dus la diminuarea veniturilor CFM și, implicit, la întârzieri tot mai mari la plata salariilor angajaților, care au început să se confrunte cu restanțe de câteva luni.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.