Persoanele care nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita urna mobilă la domiciliu și pentru turul II al alegerilor prezidențiale, însă cererile depuse în primul tur nu mai sunt valabile. Noile solicitări pot fi depuse până la ora 14:00 și trebuie însoțite de un certificat medical, pentru a fi aprobate de biroul electoral.
În acest sens, Comisia Electorală Centrală menționează că potrivit legislaţiei, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă.
Persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul Primăriei.
Președintele biroului electoral la fiecare secție de votare desemnează cel puțin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă mobilă și cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul. În acest an, pentru asigurarea secretului votării la locul aflării, CEC a confecționat cabine speciale. Votarea la locul aflării poate fi solicitată doar în raza secției, unde alegătorul își are înregistrarea la domiciliu/reședință.
Astăzi, 3 noiembrie, are loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. În acest sens, cetățenii moldoveni, indiferent dacă se află în țară sau peste hotare, sunt așteptați la urne să își aleagă președintele.
Secțiile de votare vor fi deschise de la 07:00 până la 21:00, ora locală în fiecare stat, cu posibilitatea extinderii programului cu cel mult două ore de către autoritățile electorale de circumscripție.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.