Un cetăţean polonez a fost arestat în Belarus pentru spionaj, acuzat că deţine un document clasificat privind exerciţii militare comune ruso-belaruse, a relatat joi presa din această ţară, un aliat al Moscovei, informează vineri AFP.
Arestarea este „o nouă provocare a regimului (preşedintelui belarus Aleksandr) Lukaşenko îndreptată împotriva ţării noastre”, a reacţionat Jacek Dobrzynski, purtător de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale poloneze, pe platforma X, transmite Reuters.
Ministrul de externe adjunct polonez, Marcin Bosacki, a declarat la televiziunea privată TVN24 că arestarea a fost probabil legată de viitoarele exerciţii militare Zapad.
Acţiunile belaruse vor primi o reacţie din partea Poloniei, a adăugat el, dar nu a oferit detalii, scrie Agerpres.
Potrivit canalului de televiziune Belarus 1 şi agenţiei de ştiri Belta, bărbatul a fost arestat de KGB – serviciile de securitate ale ţării, care şi-au păstrat numele sovietic – alături de cel puţin un cetăţean belarus în Lepel, în nordul ţării.
Polonezul a fost identificat drept Grzegorz Gawel, născut la Cracovia în 1998.
O fotocopie a unui document clasat ca fiind „secret” privind exerciţiile militare comune Zapad-2025 cu Rusia a fost găsită în posesia sa, au declarat aceleaşi surse.
De asemenea, potrivit presei belaruse, polonezul avea asupra lui numerar în monedă belarusă şi străină, precum şi o cartelă SIM de telefon mobil înregistrată pe numele altcuiva.
„Există dovezi de netăgăduit ale activităţilor de spionaj ale cetăţeanului polonez. Cu câteva minute înainte de arestarea sa, a primit un document militar secret. Toate acestea au fost filmate”, a scris Belta, care a adăugat că polonezul încercase să-l recruteze pe cetăţeanul belarus în compania sa şi i-a oferit bani şi mici cadouri.
Relaţiile dintre Polonia şi Belarus, două ţări vecine, se află la cel mai de jos nivel de la începutul invaziei ruse din Ucraina din 2022. Varşovia este unul dintre principalii susţinători europeni ai Kievului, iar Minskul este un aliat important al Moscovei.
Polonia acuză totodată Belarusul că a organizat un aflux de migranţi din ţări terţe la graniţa sa, ca parte a unei operaţiuni hibride despre care susţine că are ca scop destabilizarea UE.
Cele două ţări s-au acuzat reciproc de încălcarea spaţiilor lor aeriene în 2023.
Exerciţiile Zapad, care au loc la fiecare doi ani fie în Belarus, fie în Rusia, sunt privite cu interes de ţările occidentale din cauza proximităţii Belarusului faţă de trei vecini care fac parte din alianţa NATO – Polonia, Letonia şi Lituania.
Lukaşenko, aflat în funcţie din 1994, s-a apropiat de Putin în ultimii ani, în special după ce a primit sprijinul Kremlinului în timpul protestelor stradale majore din 2020, unde demonstranţii l-au acuzat că a falsificat alegerile pentru a obţine un al cincilea mandat în fruntea statului.
Rusia a mutat arme nucleare tactice în Belarus, aminteşte Reuters.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.