Certificatele de vaccinare împotriva COVID-19 nu vor avea termen de valabilitate în Moldova, a anunţat şefa Comitetului Naţional de Imunizări, Ninel Revenco. Asta deşi Comisia Europeană a aprobat ca termenul de valabilitate al certificatului de vaccinare cu schema primară să fie de 9 luni.
„În contextul noii tulpini, aşteptăm recomandările OMS cu privire la eficacitatea celei de-a treia doze împotriva tulpinii Omicron, dar şi aşteptăm informaţii cu privire la eficacitatea celor două doze împotriva acestei tulpini”, a relatat Veaceslav Guțu, medic epidemiolog ANSP.
În aceste condiţii, moldovenii care vor dori să plece într-o ţară din Uniunea Europeană vor fi nevoiţi să îşi administreze a treia doză de vaccin sau să facă un test PCR.
Luni, compania Moderna a anunţat că doza booster este mai eficientă dacă se administrează o cantitate dublă de ser faţă de cea folosită în prezent.
Între timp, autorităţile din Israel au început imunizarea populaţiei vulnerabile cu doza patru pentru o protecţie mai bună împotriva Omicron.
Tulpina Omicron se răspândeşte extrem de rapid în lume, fiind confirmată deja în 75 de ţări, iar în Statele Unite ale Americii rata infectării cu Omicron este de 70% din totalul cazurilor.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.