Setea de dezvoltare economică ne va conduce spre dezastru, atenţionează antropologul britanic Jane Goodall (87 de ani), o cercetătoare de renume mondial. Cercetătoarea britanică spune că omenirea va fi distrusă nu foarte târziu, dacă nu se vor lua nişte măsuri care să schimbe modul în care funcţionează sistemele noastre, mai ale în ce priveşte alimentaţia şi dezvoltarea economică, potrivit indiatimes.com, transmite SafeNews.md cu referire la money.ro.
Umanitatea a epuizat aproape toate resursele naturale ale Pământului, avertizează ea.
Jane Goodall spune, la cei 87 de ani, că pandemia COVID-19 şi criza climatică pe care o resimţim sunt rezultatul supraexploatării lumii.
“Dacă acesta nu este un apel de trezire, atunci eu nu dau prea multe speranţe pentru viitorul planetei noastre”, precizează aea.
“Am creat condiţiile care facilitează agentul patogen să treacă de la animale la om, în acele pieţe din Asia. A fost acelaşi lucru cu cimpanzeii din Africa Centrală, cu virusul HIV şi MERS, care a provenit de la cămilele din Arabia Saudită”, a spus Goodall.
“Acum problema este să găsim modalitatea de a folosi resursele naturale, care sunt finite în multe locuri, unde natura nu le poate reface rapid. Şi avem această idee nebună că poate exista o dezvoltare economică nelimitată pe o planetă cu resurse naturale finite. Asta nu merge. Perspectivele pentru generaţiile viitoare sunt sumbre”, a concluzionat reputatul om de ştiinţă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.