O liturghie oficiată duminică după-amiază în Bazilica Sfântul Petru a marcat sfârşitul celor nouă zile de doliu respectate la Vatican după decesul Papei Francisc, relatează AFP.
Perioada de doliu a început sâmbătă, 26 aprilie, ziua funeraliilor cu asistenţă masivă, din care au făcut parte şi şefi de stat şi capete încoronate.
Papa Francisc a decedat la data de 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral.
Conclavul va avea loc miercuri
În timpul acestor „novemdiales”, în Bazilica Sfântul Petru au avut loc în fiecare zi celebrări solemne. În omilia sa de duminică, cardinalul francez Dominique Mamberti a lăudat „viaţa pastorală intensă” şi „nenumăratele întâlniri” ale Papei Francisc, care „s-au bazat pe lungi momente de rugăciune”.
Acestui cardinal, care are titlul de protodiac, îi va reveni sarcina de a pronunţa celebra frază latină „Habemus papam” („avem un papă”) înainte de prima apariţie în loggia Bazilicii Sfântul Petru a noului papă ales de conclav, care va începe miercuri.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.