Liderii NATO s-au angajat să investească anual 5% din PIB în cheltuieli de apărare și securitate până în 2035 pentru îndeplinirea „obligațiilor individuale și colective”, potrivit textului final al declarației summitului de la Haga, adoptată miecuri.
Declarația summitului NATO de la Haga prevede că membrii vor prezenta „planuri anuale” care să demonstreze „o traiectorie credibilă și graduală pentru atingerea acestui obiectiv”, urmând ca în 2029 să aibă loc o evaluare mai amplă a progreselor realizate.
Declarația, structurată în cinci puncte, reafirmă și „angajamentul ferm al celor 32 de țări față de apărarea colectivă, așa cum este consacrat în Articolul 5 al Tratatului de la Washington – un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor”.
Documentul cuprinde și un angajament privind continuarea sprijinului acordat Ucrainei, subliniind că „securitatea sa contribuie la securitatea noastră” şi precizează că „vor include contribuțiile directe către apărarea Ucrainei și industria sa de apărare în calculul cheltuielilor de apărare ale Aliaților”.
Declaraţia evită însă să condamne direct Rusia. Totuși, include o menţiune separată la „amenințarea pe termen lung pe care Rusia o reprezintă pentru securitatea euro-atlantică”.
DECLARAȚIA SUMMITULUI DE LA HAGA
1. Noi, șefii de stat și de guvern ai Alianței Nord-Atlantice, ne-am reunit la Haga pentru a reafirma angajamentul nostru față de NATO, cea mai puternică Alianță din istorie, și față de legătura transatlantică. Reafirmăm angajamentul nostru ferm față de apărarea colectivă, așa cum este consacrat în Articolul 5 al Tratatului de la Washington – un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor. Rămânem uniți și hotărâți în voința noastră de a proteja cei un miliard de cetățeni ai noștri, de a apăra Alianța și de a ne proteja libertatea și democrația.
2. Uniți în fața unor amenințări și provocări profunde la adresa securității, în special amenințarea pe termen lung reprezentată de Rusia pentru securitatea euro-atlantică și amenințarea persistentă a terorismului, Aliații se angajează să investească anual 5% din PIB în cerințele esențiale de apărare, precum și în cheltuieli legate de apărare și securitate, până în 2035, pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor noastre individuale și colective, în conformitate cu Articolul 3 al Tratatului de la Washington. Investițiile noastre vor garanta că dispunem de forțele, capabilitățile, resursele, infrastructura, pregătirea pentru luptă și reziliența necesare pentru a descuraja și apăra, în conformitate cu cele trei misiuni fundamentale: descurajare și apărare, prevenirea și gestionarea crizelor și securitate cooperativă.
3. Aliații sunt de acord că acest angajament de 5% va cuprinde două categorii esențiale de investiții în apărare. Până în 2035, Aliații vor aloca anual cel puțin 3,5% din PIB, conform definiției convenite a cheltuielilor de apărare NATO, pentru a finanța cerințele esențiale de apărare și pentru a îndeplini obiectivele de capabilități stabilite de NATO. Aliații vor prezenta planuri anuale care să arate o traiectorie credibilă și graduală pentru atingerea acestui obiectiv. De asemenea, Aliații vor putea aloca anual până la 1,5% din PIB pentru, între altele, protejarea infrastructurii critice, apărarea rețelelor, asigurarea pregătirii civile și a rezilienței, stimularea inovației și consolidarea bazei industriale de apărare. Traiectoria și echilibrul cheltuielilor în cadrul acestui plan vor fi revizuite în 2029, în funcție de mediul strategic și de obiectivele actualizate de capabilități. Aliații își reafirmă angajamentele suverane de lungă durată de a oferi sprijin Ucrainei, a cărei securitate contribuie la propria noastră securitate și, în acest sens, vor include contribuțiile directe către apărarea Ucrainei și industria sa de apărare în calculul cheltuielilor de apărare ale Aliaților.
4. Reafirmăm angajamentul nostru comun de a extinde rapid cooperarea industrială de apărare transatlantică și de a valorifica noile tehnologii și spiritul de inovație pentru a ne consolida securitatea colectivă. Vom lucra pentru a elimina barierele comerciale în domeniul apărării dintre Aliați și vom valorifica parteneriatele noastre pentru a promova cooperarea industrială de apărare.
5. Ne exprimăm aprecierea pentru ospitalitatea generoasă oferită de Regatul Țărilor de Jos. Așteptăm cu nerăbdare următoarea noastră reuniune în Turcia în 2026, urmată de o reuniune în Albania.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.