Nici asiguratorii nu mai sunt asigurați. În ultima perioadă, scandalul de la Moldasig ia amploare cu pași foarte rapizi și scoate la iveală principalele persoane-cheie implicate. Societatea civilă, deputați, chiar și Comisia Națională a Pieței Financiare au declarat despre o tentativă de atac raider asupra Moldasig și l-au acuzat pe Veaceslav Platon. La rândul său, Platon susține că dorește cu orice preț să-și întoarce acțiunile companiei, tocmai 5%, atât deține. Jurnal TV a încercat să descurce această istorie atât de încurcată, în care se anunță sume foarte mari de bani și persoane cunoscute publicului larg.
Scandalul „Moldasig” ia amploare. Cazul devine un câmp de luptă, iar instrumentele de luptă sunt unele instituții ale statului. Veaceslav Platon afirmă că vrea să își întoarcă controlul asupra Moldasig, pierdut în 2016, după ce a ajuns la pușcărie. La patru ani de la acele evenimente, după ce a ieșit la libertate, Platon s-a apucat imediat de treabă pentru a-și redobândi activele pierdute.
„În anul 2016 am avut un conflict cu domnul Plahotniuc. Pe mine m-au arestat, am fost plasat în penitenciar, iar averea mi-a fost luată. Totul a fost simplu. Acționarii au fost arestați, iar averea – luată”, afirmă Platon.
Moldasig a fost creată în 2002 de trei întreprinderi de stat: Banca de Economii, Calea Ferată și Poșta Moldovei. Deși compania era prosperă, în 2008 cei trei fondatori, sub pretextul dezvoltării Moldasig, cedează 80 la sută din acțiuni unui off-shore cipriot, în spatele căruia se afla grupul rus de asigurări ROSGOSSTRAKH. Controlul asupra companiei de asigurări s-a făcut prin majorare de capital. Astfel, cele trei întreprinderi de stat au pierdut Moldasigul fără a câștiga niciun bănuț în schimb. Pe acest caz, în 2012 procurorii au pornit o cauză penală, dar aceasta așa și nu a mai ajuns în judecată. În schimb, în ultimii zece ani, acționarii Moldasig s-au schimbat frecvent. Astăzi, Platon spune clar că este acționar la Moldasig, are interesele sale și că acționarii nu au primit dividente în ultimii ani.
„În anul 2012, eu împreună cu partenerii meii, pe unii nici nu-i cunoșteam personal, am cumpărat acțiunile Moldasig de la ROSGOSSTRAKH. 80% din acțiuni. Am plătit 12 milioane de dolari sau poate 15 milioane de dolari. Eu țin minte cifra 12 milioane. Pe unii acționari nu-i cunoșteam. Am cumpărat în pachet, dar nu-i cunoșteam. Tranzacția a avut loc prin prieteni, cunoscuți. Aduceam investitori, au fost manageri investiționali care adunau și au cumpărat. De regulă, fondul de investiții se ocupă cu aceasta”, mai spune Platon.
Experții de pe piața asigurărilor își exprimă îngrijorarea că acest scandal din jurul Moldasig ar putea avea un impact negativ asupra securității economice.
„Cred că Moldasigul este un caz privat al unui sistem în general falimentat în Republica Moldova. În Moldova nu există piață de asigurări. Tot ce avem noi este de fapt cand omul este strâns de gât și obligat de lege sau de contract să se asigure și niciun om normal nu se asigură în mod individual, deoarece la noi sistemul nu este de a asigurare. Nu primește asigurare, dar este o metodă de a estorca banii de la oameni”, spune expertul economic Veaceslav Ioniță.
Dar să le luăm pe rând. În 2016, în momentul în care Platon a fost arestat în dosarul furtului miliardului, acesta controla 10 companii acționare la Moldasig. Sub bănuiala că acestea acționau în mod concertat și pentru că s-ar fi eschivat de la prezentarea informațiilor, CNPF a decis anularea acțiunilor acestor firme și emiterea altora pe care Moldasig să le scoată la vânzare.
Decizia comisiei, prin care Platon a rămas fără controlul asupra Moldasig, a fost luată în scurt timp. Platon a calificat acțiunile de atunci ale CNPF drept un atac.
Platon a recurs la instanțe de judecată și a atacat deciziile CNPF prin care au fost deposedați de acțiuni. La 6 noiembrie 2020, a venit prima decizie în favoarea lui.
„Acolo, în opinia mea, s-a purces la un atac raider prin intermediul unei încheieri judecătorești feeric de ilegală, incredibil de ilegală. Dumneaei a emis o încheiere de asigurare prin care a transmis pentru perioada de examinare a litigiului dreptul de proprietate pentru acele 65% deținute de mai multe offshoruri a transmis către două SRL-uri solicitate de reclamant. Reclamantul a fost Vesna. În spatele Vesna LTD beneficiarul final este chiar Platon Veaceslav”, a comentat juristul și activistul Ștefan Gligor.
În cadrul interviului pentru Jurnal TV, Platon a recunoscut că este acționarul companiei VESNA LTD.
Instanța a decis că Moldasig să fie administrată provizoriu de două companii de audit. Pe parcurs s-a aflat că un acționar care deține oficial 4,99% din acțiuni a ajuns să controleze 65% din pachet.
„Aceste 65% de acțiuni le controlează un acționar care are de fapt 5%. 4,99%. Acestea sunt faptele. Cum a ajuns acest acționar să controleze aceste 65% din acțiuni, efectiv toată compania, printr-o hotărare de judecată? A fost această hotărâre legală? Nu, această hotărare nu a fost legală, Această hotarare emisă de judecătoarea Olesea Turcan a fost emisă contrar legii”, susține și deputatul Dumitru Alaiba.
Când a ajuns Veaceslav Platon să obțină controlul asupra Moldasig nu este clar. Timp de 4 ani compania de asigurări așa și nu a reușit să găsească un cumpărător chiar dacă a scăzut prețul pentru ele de mai multe ori, până la 15 milioane de lei. Acum un an, o tentativă de vânzare a acestor acțiuni a fost zădărnicită de Consiliului Suprem de Securitate.
Avocatul Victor Munteanu susține că statul intenționat a purces la devalorizarea companiei Moldasig.
„Artificial se devalorizează acțiunile companiei. În spațiul public ele valorează 15 milioane, de facto valoarea lor este de 150 milioane de lei. Deci prin acest mecanism administrativ se devalorizează intenționat acțiunile, ca să fie vândute, respectiv care ste interesul? Este clar că pentru a nu pierde proprietatea și pentru a atenționa societatea că există un risc iminent ca in situația in care se va decide să meargă la CEDO poate chiar și in instanțele naționale. Noi nu vorbim de alți investitori, noi vorbim direct de stat. Or la CEDO este responsabilitatea directă a statului”, mai spune avocatul.
Cu toate acestea, încheierea magistratei Olesea Țurcan vine să asigure protejarea intereselor firmelor lui Platon până când judecătoarea se va expune pe fondul cauzei adică va stabili dacă restituie omului de afaceri controlul legal asupra Moldasig.
Cu toate acestea, despre riscurile pe care le atrage după sine această decizie a magistratei, reprezentanții CNPF au vorbit și în cadrul ședinței Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Tot atunci, deputatul Dumitru Alaiba a depus și o plângere la Procuratura Generală cerând verificarea legalității acțiunilor judecătoarei Turcan, dar până în acest moment, procuratura nu a întreprins careva acțiuni.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.