Acasă Social CEC monitorizează cu strictețe alegerile: Incidente nu s-au înregistrat

CEC monitorizează cu strictețe alegerile: Incidente nu s-au înregistrat

0

Procesul de vot este în desfășurare în țara noastră, dar și în mai multe țări din străinătate, precum Japonia, China, Azerbaidjan, Israel, Qatar etc. Potrivit președintei CEC, Angelica Caraman, la ora actuală, la secțiile de votare din țară nu au fost înregistrate incidente.

„E o zi importantă pentru Republica Moldova, pentru democrație. Această zi simbolizează angajamentul nostru față de valorile libertății și a egalității. CEC, alături de cei peste 25.000 de funcționari electorali, garantează desfășurarea acestui proces de vot în mod sigur și transparent.
Astăzi, fiecare cetățean va primi două buletine de vot, unul pentru referendum și altul pentru alegerea președintelui. Alegătorii sunt așteptați la cele 2.219 secții de votare”, a comunicat președinta CEC, Angelica Caraman.

În țara noastră, procesul de vot a început la ora 07:00, inclusiv pentru alegătorii din stânga Nistrului, iar până acum nu au fost înregistrate incidente, a precizat Caraman.

Președinta CEC a reamintim că votul poate fi exercitat în baza buletinului de identitate, a buletinului de identitate provizoriu sau a pașaportului (inclusiv expirat).

La aceste scrutine sunt așteptați peste 40.000 de tineri care vot vota pentru prima dată.

„Vă îndemn să participați activ la aceste scrutine. Fiecare vot contează, implicarea fiecăruia este importantă pentru consolidarea democrației.

CEC va monitoriza cu strictețe desfășurarea corectă a alegerilor și va sancționa orice tentativă de încălcare a ordinii”, a adăugat Caraman.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.