Acasă Social CEC a aprobat textul buletinelor de vot pentru alegerile din Bălți

CEC a aprobat textul buletinelor de vot pentru alegerile din Bălți

0

A fost aprobat textul buletinelor de vot pentru turul II al alegerilor locale din Bălți. Potrivit deciziei Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Bălți nr. 2 (CECEM), în textul buletinelor apar doi candidați: independentul Nicolai Grigorișin și cel al Partidului „Patrioții Moldovei”, Nicolae Chirilciuc.

Deși în turul I ieșiseră învingători Marina Tauber și Nicolai Grigorișin, CEC a decis să o elimine din cursa electorală pe Marina Tauber. 

În proiectul de hotărâre se menționează un șir de încălcări la capitolul finanțării campaniei electorale. Candidata Partidului „ȘOR” este acuzată că a cheltuit bani, pe care nu i-a declarat, pentru a hrăni simpatizanții care au susținut-o în campanie electorală. 

Ulterior, următorul candidat cu punctaj mare, candidatul PAS Boris Marcoci s-a retras din cursa electorală. Același lucru l-a făcut și candidatul BECS, Alexandr Nesterovschi, iar următorul pe listă era candidatul Nicolae Chirilciuc.

Turul doi al alegerilor din Bălți urmează să aibă loc pe 19 decembrie.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.