Igor Gorgan este acuzat că ar fi transmis informaţii despre politica internă a țării serviciilor militare secrete ale Federaţiei Ruse în perioada când deținea funcția de şef al Statului Major al Armatei Naționale.
Procuratura Generală a anunțat că acesta va fi cercetat penal pentru trădare de patrie, scrie newtv.md.
Igor Gorgan a fost numit în funcția de șef al Statului Major al Armatei Naționale, pentru prima oară, în anul 2013, însă la trei ani distanță, în 2016, a fost demis din funcție.
În iulie 2019, Gorgan a revenit la funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, comandant al Armatei Naționale și a deținut-o până în septembrie 2021.
Din iulie 2019 și până în septembrie 2021, Igor Grogan, fiind în funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, a ridicat 762.804 de lei din salarii și 312.360 de lei din pensie.
Pe lângă asta, în 2019, Gorgan a primit salariu de la Academia Militară a Forțelor Armate – 63.354 de lei, iar în 2021, la eliberare din funcție, statului i-a achitat o indemnizație de 54 de mii de lei.
Astfel, în perioada în care Gorgan deținea pentru a doua oară funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, statul Republica Moldova i-a achitat 1, 2 milioane de lei.
Soția lui Igor Gorgan, în această perioadă a obținut un salariu de 111 mii de euro de la Misiunea OSCE Ucraina și pensie – 150 de mii de lei.
Potrivit declarației de avere a lui Igor Gorgan, în 2021 acesta deținea un apartament de 163 de metri pătrați, dobândit în anul 2010. Două automobile: o Mazda procurată în anul 1998 și un Mitsubishi Outlander, pe care l-a cumpărat în 2021. În același an, Gorgan s-a ales cu un garaj de 33 de metri pătrați și două terenuri de pământ pentru care a achitat aproape 215 mii de lei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.