Petru Corduneanu a demisionat din funcția de director adjunct al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS). Decretul a fost semnat de Igor Dodon la 21 decembrie și publicat vineri, 25 decembrie, în Monitorul Oficial, transmite SafeNews.md cu referire la ZdG.md.
Potrivit unor surse, Corduneanu ar urma să îl înlocuiască pe Corneliu Groza în funcția de șef al poliției de frontieră, care a demisionat la mijlocul lunii decembrie.
Contactat de ZdG, Petru Corduneanu ne-a declarat că nu a auzit despre faptul că va fi numit în noua funcție menționând că „el acum se ocupă de inaugurarea de pe 24 decembrie și vizita lui Iohannis de la Chișinău”.
Petru Corduneanu a fost consilier municipal și deputat pe listele Partidului Socialiștilor (PSRM), iar în iunie 2019, după ce SPPS a ajuns în subordinea președintelui, Corduneanu a fost numit director adjunct al instituției. Deținând această funcție, pe 3 noiembrie 2019, când a avut loc al doilea tur al alegerilor locale generale, Corduneanu s-a aflat la sediul de campanie al socialiștilor și s-a bucurat, aplaudând alături de socialiști, de victoria lui Ion Ceban în cursa pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.