Oamenii legii au descoperit mai multe foi în apartamentul lui Cătălin Lozan, un angajat de 26 de ani al Întreprinderii de Stat pentru Utilizarea și Deservirea Traficului Aerian „MoldATSA”. Documentele, menționate ca fiind „Cerere spre iad”, par să sugereze o stare profundă de disperare, care l-a condus pe tânăr la un pas tragic, transmite SafeNews.md cu referire la PulsMedia.md.
Într-un act disperat, Cătălin Lozan și-a luat viața, aruncându-se în gol de la etajul 9 al unui bloc de pe strada Botanica Veche din Chișinău.
Reporterii PulsMedia.MD au intrat în posesia unui fragment din procesul penal inițiat de către oamenii legii, după ce tânărul și-ar fi pus capăt zilelor.
Astfel, potrivit însemnărilor făcute în document, se menționează că: „în apartamentul nr.44 situat pe adresa menționată mai sus, în camera cet. Lozan Cătălin au fost depistate mai multe foi scrise de mână unde a stipulat că este „Cererea spre Iad”, că nu are scăpare din situație, că primește decizii proaste. Totodată este scris că o singură scăpare este sinucidul”.

Presa a scris că motivul suicidului ar fi fost unele probleme tot mai serioase, pe care tânărul le avea la serviciul cu șefii săi. Aceștia l-ar fi umilit deseori, utilizând metode de intimidare implementate în fosta armată sovietică.
Autoritatea Aeronatică Civilă a venit azi cu o reacție în care a transmis sincere condoleanțe familiei îndurerate. Totodată, Autoritatea a inițiat o investigație în cadrul Î.S. MoldATSA, care include verificarea procedurilor interne legate de climatul organizațional.
„Înțelegem importanța clarificării tuturor circumstanțelor acestui caz tragic și ne angajăm să asigurăm transparență deplină pe parcursul întregului proces”, notează instituția într-un comunicat.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.