Acasă Extern Cazul unui copil care a dispărut într-un sat alpin francez și, apoi,...

Cazul unui copil care a dispărut într-un sat alpin francez și, apoi, a fost găsit mort, elucidat după doi ani

0

Émile Soleil, în vârstă de doi ani, a dispărut într-un sat alpin francez în iulie 2023. Rămășițele sale au fost găsite de un excursionist la un kilometru de sat, la nouă luni după dispariția sa. Ancheta privind moartea sa misterioasă a luat o turnură neașteptată marți, când poliția i-a arestat pe bunicii băiatului sub suspiciunea de crimă, potrivit The Guardian.

Copilul se afla la casa de vară a bunicilor săi din micul cătun Le Haut-Vernet, la 1.200 de metri altitudine în Alpii francezi, când a dispărut, în 2023. Ulterior, el a fost găsit mort. Procurorii au declarat la acea vreme că moarta sa ar fi putut fi cauzată de „o căzătură sau o crimă”.

O parte din presa franceză s-a concentrat însă asupra rolului pe care bunicul băiatului l-ar fi putut avea în acest caz, având în vedere că bărbatul a fost interogat în anii 1990 pentru presupuse violențe și agresiuni sexuale la o școală privată. Poliția a considerat atunci implicarea sa doar ca una dintre numeroasele ipoteze posibile care explică moartea băiatului.

Speculațiile privind iminența unei evoluții în acest caz au reapărut la începutul acestei luni, când anchetatorii s-au întors în sat pentru a examina „mai multe locuri din zonă”.

Marți dimineață, bunicul, Philippe Vedovini, și soția sa au fost arestați sub suspiciunea de „omucidere voluntară”, a precizat procurorul șef din Aix-en-Provence, Jean-Luc Blachon, într-un comunicat transmis Agenției France-Presse. Alți doi membri ai familiei au fost, de asemenea, arestați, au declarat procurorii. Identitatea lor nu a fost dezvăluită.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.